Recep Erdogan susține că la Eurovision nu mai poți întâlni „o persoană normală”

Spread the love

Preşedintele turc Recep Erdogan a criticat concursul de cântece Eurovision, acuzând evenimentul că ar încuraja „neutralizarea genului” și că nu mai poți întâlni o „persoană normală” la astfel de evenimente, relatează agenția Associated Press, citată de News.

ro.

Într-un discurs rostit după o şedinţă de cabinet ce a avut loc luni, Erdogan a descris participanţii la concurs drept „cai troieni ai corupţiei sociale” şi a afirmat că guvernul său a avut dreptate să ţină Turcia în afara competiţiei pop paneuropene încă din 2012.

„La astfel de evenimente, a devenit imposibil să întâlneşti o persoană normală”, a declarat președintele turc, al cărui partid de guvernământ Justiţie şi Dezvoltare îşi are rădăcinile în mişcarea islamică din Turcia şi al cărui guvern a devenit mai puţin tolerant faţă de drepturile LGBT în ultimii ani.

„Înţelegem mai bine că am luat decizia corectă prin faptul că am ţinut Turcia în afara acestei competiţii ruşinoase în ultimii 12 ani”, a spus el.

Comentariul lui Erdogan pare să fie o referire la cântăreţul elveţian Nemo, care a câştigat cea de-a 68-a ediţie a concursului Eurovision la începutul acestei luni cu piesa „The Code”, un imn pop-rap având ca temă drumul cântăreţului spre îmbrăţişarea unei identităţi „non-binare”.

Cântăreţul în vârstă de 24 de ani a devenit primul câştigător al concursului Eurovision care nu se identifică nici drept bărbat, nici ca femeie.

Luni, Erdogan a denunţat, de asemenea, declinul grav al natalităţii în Turcia ca fiind o „ameninţare existenţială” şi un „dezastru” pentru ţară.

Săptămâna trecută, Institutul de Stat de Statistică al Turciei a anunţat că rata natalităţii din ţară în 2023 a scăzut la 1,51 copii pe femeie.

Liderul turc cere de mult timp ca familiile să aibă cel puţin trei copii.

Lasă un răspuns