Patronatele și sindicatele bancare anunță înregistrarea noului Contract de Muncă. Sectorul bancar este singurul din economie care are un contract colectiv de muncă semnat

Spread the love

Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), organizatia patronala reprezentativa a sectorului bancar romanesc si cele doua federații sindicale reprezentative au marcat înregistrarea de către autorități a noului Contract Colectiv de Munca pentru sectorul bancar semnat în contextul creat de noua Lege a Dialogului Social.

Noul contract prevede creșteri, în două tranșe, începând cu luna iunie a acestui an, ale salariulului minim brut superior celui la nivel național, cât și acordarea de plăți compensatorii, dar si noi prevederi privind egalitatea de șanse si interzicerea hărțuirii.

Contractul semnat astăzi nu înlocuiește contractele colective semnate la nivel de bănci, ci asigură un set minimal de beneficii privind protecția salariaților din bănci.

CPBR este singura organizatie patronala reprezentativa din sectorul economiei private care a semnat până în prezent alte două contracte de muncă similare cu federațiile sindicale reprezentative din sector.

Sectorul bancar, după perioada de boom din anii 2006-2008 în care acorda salarii generoase, a fost lovit de criză, numărul angajaților scăzând anual.

În plus, digitalizarea și fuziunile care au avut loc în ultimii ani au dus la scăderea funcționarilor bancari.

În anul 2024 se vor finaliza tranzacţiile prin care trei bănci, respectiv OTP Bank România, Alpha Bank România şi First Bank, sunt preluate de alte trei instituţii de credit – Banca Transilvania, UniCredit Bank România şi Intesa Sanpaolo Bank România.

În consecinţă, cei circa 5.

000 de angajaţi care lucrează în cele trei bănci stau cu spectrul unui viitor incert în față, iar semnarea acestui contract colectiv le oferă o minimă plasă de protecție.

Cele doua federatii sindicale reprezentative care au semnat contractul – Federatia Sindicatelor din Industria Financiara (FSIF) si Federatia Sindicatelor din Asigurari si Banci (FSAB) – au anuntat ca vor cere extinderea acestuia la nivelul intregului sector bancar.

„Acum 10 ani, cand a fost infiintat CPBR, acesta a fost unul dintre obiectivele principale ale organizatiei noastre patronale.

Dezvoltarea necesita dialog constructiv, probat deja in industria noastra de acest al treilea contract semnat.

Ne bucuram ca in contextul noii legislatii putem afirma ca avem un dialog consistent si de impact cu partenerii nostri, pentru vietile oamenilor, colegi si clienti deopotriva,” a declarat Sergiu Manea, Presedintele Consiliului Director al CPBR cu ocazia intalnirii.

Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a instiintat semnatarii asupra inregistrarii contractului in data de 13 mai a.

c.

Potrivit noii legi a dialogului social, oricare dintre partenerii de dialog social implicati in negocierea colectiva la nivel de sector, in situatia in care numarul de angajati din companiile membre ale organizatiilor patronale semnatare este mai mare decat 35% din numarul total al angajatilor din sectorul respectiv, poate solicita extinderea contractului colectiv de munca la nivelul tuturor unitatilor din sector.

Pentru inceput, noul contract colectiv de munca va fi aplicabil doar salariatilor bancilor membre CPBR, anume Banca Comerciala Romana (BCR), BRD-Groupe Societe Generale, ING Bank, Raiffeisen Bank si UniCredit Bank, la fel ca si cele doua contracte colective precedente negociate la nivel de sector dar aplicabile la nivel de grup de unitati.

Cele cinci banci membre CPBR angajeaza circa jumatate din numarul lucratorilor din sectorul bancar din Romania.

Federatia sindicala FSIF are printre membrii sai sindicate la nivel de unitate din BCR, BRD-GSG si UniCredit Bank, in timp ce federatia sindicala FSAB are sindicatul Raiffeisen Bank ca membru care e reprezentat si la nivel de parte patronala in CPBR.

„E un moment istoric in sistemul bancar.

Semnarea acestui contract colectiv de munca ce va putea fi extins la nivelul intregului sector, cred eu ca arata dovada respectului reciproc intre sindicate si patronate”, a spus Adela Badescu, Presedinta FSIF.

„N-a fost o negociere usoara, insa a fost o negociere provocatoare si frumoasa.

”La randul sau, Paraschiv Constantin, Presedintele FSAB, a subliniat ca „desi cultura sindicatelor e diferita de cea a patronatelor, am dovedit ca a existat capacitatea de a trece peste anumite obstacole si sa avem un contract colectiv de munca la nivelul nunui sector important de activitate din Romania”.

Presedintele FSAB a subliniat faptul ca sectorul bancar este singurul din economie care are un contract colectiv de munca semnat in acest moment.

Lasă un răspuns