Iubirea este eternă atâta timp cât durează, spuneau protagoniștii unui celebru film.
Oricine a trăit o relație lungă, intensă și completă, fără final fericit, bineînțeles, poate confirma acest lucru.
Unii au renunțat să mai dorească cu orice preț să înțeleagă iubirea, alții în schimb continuă să lupte entru a menține focul viu și aprins.
Potrivit științei, cel mai important sentiment din lume are un început și un sfârșit bine definit.
Specialiștii iau în considerare patru etape specifice de dezvoltare a relațiilor, de la naștere la creștere și dezvoltare, în total trei ani.
Aceasta este o perioadă care definește sfârșitul îndrăgostirii și începutul iubirii adulte la care, totuși, nu toată lumea pare să ajungă.
Motivul acestei schimbări constă în scăderea treptată a dopaminei: creierul, astfel, desensibilizează emoțiile pozitive și le scoate la suprafață și pe cele negative.
De aceea, acele defecte care păreau suportabile sau chiar adorabile la începutul relației devin intolerabile după un timp.
Ar trebui să ne resemnăm cu faptul că dragostea durează doar trei ani? Depinde.
După 36 de luni, creierul se poate adapta la ceea ce știe, acceptând emoțiile pe care i le poate oferi cealaltă persoană, sau poate alege să caute pe altcineva pentru a o lua de la capăt.
Potrivit lui John M.
Gottman și Julie Schwartz Gottman, ambii psihoterapeuți și fondatori ai Relationship Research Institute, longevitatea unei relații depinde exclusiv de persoanele implicate în ea, scrie dilei.
it.
După 45 de ani de cercetări și studii asupra cuplurilor și familiilor, cei doi au ajuns la o concluzie foarte interesantă.
Potrivit experților, este esențial să se restabilească afecțiunea pozitivă mai ales în momentele cele mai dificile, prin grijă și îmbrățișări, comunicare și chiar un pic de umor sănătos care nu strică niciodată.
Krishnananda și Amana, care formează un cuplu stabil în viață și la locul de muncă, au studiat, de asemenea, dragostea și durabilitatea unei relații.
El psihiatru, ea consilier, au fondat împreună Institutul Learning Love din Sedona, unde investighează și predau longevitatea iubirii.
Potrivit celor doi, totul stă în fluxul interior al iubirii: să înveți să îl recunoști, să te conectezi cu el și apoi să stabilești o relație cu fluxul partenerului.
Cum? Prin experiențe împărtășite, prin menținerea intimității și prin libertate.
Așa, dragostea, poate, va dura.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro