Fostul senator și secretar de stat american John Kerry va demisiona din funcția de delegat special pentru climă al administrației președintelui Joe Biden, au declarat două surse pentru Reuters, confirmând o informație apărută inițial în Axios.Decizia lui Kerry, în vârstă de 80 de ani, vine la o lună după încheierea summitului COP28 pentru climă de la Dubai, în urma căruia comunitatea internaţională a solicitat în premieră o „tranziţie de la combustibilii fosili în sistemele energetice”.Dar declarația comună adoptată la sfârșitul întâlnirii nu pomenește deloc despre „renunțarea progresivă” la combustibilii fosili, deși multe state cereau o astfel de prevedere.
Statele petroliere s-au opus unei propuneri atât de tranșante pe acest subiect.Una dintre sursele citate de Reuters afirmă că John Kerry și-a informat sâmbătă subalternii cu privire la decizie, după ce a avut o discuție asupra subiectului cu președintele Biden miercurea trecută.
Deocamdată administrația lui Joe Biden nu a găsit un înlocuitor pentru acesta, Kerry urmând să părăsească funcția mai târziu în cursul acestei ierni.În 2015, când a fost secretarul de stat al SUA în timpul mandatului fostului președinte Barack Obama, Kerry a jucat un rol cheie în încheierea Acordului de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice.Kerry a fost una dintre primele persoane pe care președintele Biden le-a ales să ocupe funcții de rang înalt în administrația sa după victoria la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020.
Kerry, un fost senator al statului Massachusetts și la rândul său un fost candidat la președinția SUA, era cunoscut de ani de zile pentru activismul său în ceea ce privește probleme legate de schimbările climatice în momentul în care președintele Biden l-a ales pentru această funcție din cadrul administrației sale.Biden l-a însărcinat pe Kerry cu reluarea angajamentelor și negocierilor americane pe plan internațional privind clima după ce fostul președinte Donald Trump a decis în 2019 să retragă SUA din Acordul de la Paris.Kerry ocupă de asemenea un loc în Consiliul Național de Securitate de la Casa Albă în virtutea funcției sale, Joe Biden fiind primul președinte al SUA care numește un oficial responsabil de probleme climatice în acest organism cheie pentru luarea deciziilor majore ale administrației de la Washington.Printre prioritățile lui Kerry în exercitarea mandatului s-a numărat menținerea unor legături diplomatice apropiate cu China pe subiectele legate de climă, chiar și în contextul în care în alte domenii relațiile dintre Washington și Beijing s-au deteriorat dramatic.Sursele citate de Reuters afirmă că, deși Kerry va părăsi administrația lui Biden, el va continua să ajute echipa sa de campanie în vederea alegerilor prezidențiale din luna noiembrie.