Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, care a cerut luni mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas, este în funcție din 2021, fiind avocat specializat în Drepturile Omului, scrie BBC.
Curtea Penală Internațională a cerut mandate de arestare pentru liderul Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacurilor Hamas.
Benjamin Netanyahu a devenit astfel primul lider dintr-un stat aliat Occidentului care este vizat de o asemenea măsură.
De asemenea, sunt vizați ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, precum și pentru alți doi lideri de vârf ai Hamas: Mohammed Diab Ibrahim al-Masri (mai cunoscut sub numele de Mohammed Deif) – liderul Brigăzilor Al Qassem – și Ismail Haniyeh, liderul politic al formațiunii.
Khan a spus că acuzațiile împotriva lui Sinwar, Haniyeh și al-Masri includ „exterminare, omor, luarea de ostatici, viol și agresiune sexuală în detenție”.
Acuzațiile împotriva lui Netanyahu și Gallant includ „provocarea exterminării, provocarea de foamete ca metodă de război, inclusiv refuzul aprovizionării umanitare, țintirea deliberată a civililor în perioadă de război”, a spus Khan.
Un grup de judecători al Curții Penale Internaționale va analiza acum cererea lui Khan pentru mandatele de arestare.
Decizia procurorul-șef al Curții Penale Internaționale de a solicita mandate de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas a generat reacții dure de condamnare de ambele părți.
Procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, este în funcție din 2021, fiind avocat specializat în Drepturile Omului, scrie BBC.
În vârstă de 54 de ani, avocatul britanic Karim Khan a fost ales în funcţia de procuror general al Curții Penale Internaționale în februarie 2021.
El este avocat pentru Drepturile Omului, care timp de 30 de ani s-a concentrat pe Dreptul penal internațional și este al treilea procuror șef din istoria de 18 ani a Curții Penale Internaționale.
De asemenea, el a fost a secretar general adjunct al ONU.
Înainte de a fi ales procuror general al CPI, Karim Khan a condus o investigație a ONU asupra atrocităților comise de gruparea Stat Islamic în Irak.
În timpul acestei anchete, el a cerut procese similare celor de care au avut parte liderii nazişti de la Nuernberg.
Khan a lucrat și la urmărirea penală în Tribunalele Penale Internaționale pentru crimele comise în războaiele din fosta Iugoslavie și genocidul din Rwanda.
În martie 2023, Curtea Penală Internațională condusă de Karim Khan a emis un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crimă de război prin deportarea ilegală a cel puțin 100 de copii din Ucraina.
Sute de copii ucraineni au fost luați din orfelinate și case de copii și duși în Rusia, a declarat atunci procurorul șef al Curții Penale Internaționale, Karim Khan.
Khan a spus că o modificare a legii ruse a facilitat adoptarea copiilor de către familiile ruse, în timp ce la momentul deportărilor, copiii ucraineni erau persoane protejate în temeiul Convenției a patra de la Geneva.
În mai 2023, Karim Khan a fost plasat pe lista persoanelor căutate în Rusia.
Curtea Penală Internațională – fondată prin Statutul de la Roma în 1998 – are competența de a judeca și pedepsi și persoane fizice responsabile pentru săvârșirea infracțiunilor de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.
Răspunderea penală a persoanelor fizice este individuală, distinctă de răspunderea internațională a statelor.