Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de intervenție, inclusiv un elicopter SMURD.
Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, în accident au fost implicate două motociclete și un autoturism.
În urma impactului dintre una dintre motociclete și autoturism, ambele au fost cuprinse de flăcări.
Incendiul s-a extins și la vegetația din zonă.
Cea de-a doua motocicletă a încercat să evite impactul, însă nu a reușit.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite patru victime.
Una dintre ele, un motociclist, era deja decedată.
Cadrele medicale au declanșat manevre de resuscitate pentru două dintre victime care se aflau în stop cardio-respirator.
În ciuda eforturilor cadrelor medicale, cele două persoane au fost declarate decedate în urma efectuării manevrelor de resuscitare, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Cea de-a patra victimă a accidentului a suferit un atac de panică, fiindu-i acordate îngrijiri la fața locului.
Circulația în zonă a fost blocată.
Pompierii au lichidat incendiul și asigură zona.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.