Evadarea lui Mohamed Amra, un traficant de droguri poreclit „Musca”, care a reușit să fugă marți dintr-o dubă a poliției franceze într-o ambuscadă în care doi ofițeri au murit, a adus pe agenda europeană o dezbatere aparent stranie: nu cumva există o eroare în legea multor țări, lege care a ajuns să „încurajeze” fuga din închisoare?Mai multe ziare din Olanda, inclusiv De Telegraaf și NL Times, arată că Franc Weerwind, ministrul olandez pentru protecție juridică, a fost interpelat în parlamentul de la Haga zilele trecute.
În prezent, legislația olandeză nu incriminează evadările din închisori și centre de detenție psihiatrică, atât timp cât cei încarcerați nu comit o altă infracțiune în timpul evadării.
Nu înseamnă că dacă ai fugit poți deveni liber, ci că ești reîntors, dacă ești prins, în închisoare, fără pedepse suplimentare.
Dacă fugarii sunt capturați, ei sunt trimiși înapoi la centrul de detenție în care își executau pedeapsa, fără deschiderea vreunei acțiuni penale împotriva lor.
Cu această condiție: să nu fie ajutați și să nu comită infracțiuni în timpul fugii.
Este incriminată în schimb oferirea de ajutor în vederea unor evadări, cu până la 4 ani de închisoare.
Ceea ce actualului ministru olandez, ministrul Franc Weerwind, i se pare anormal.
„Împărtășesc punctul de vedere că este lipsit de logică să nu pedepsești evadarea din detenție în timp ce ajutarea unei alte persoane să fugă este pedepsibilă”, a declarat ministrul Franc Weerwind în parlament.
Demnitarul a amintit de asemenea că a inițiat un proiect de armonizare a pedepselor încă din 2019.
Proiectul s-a împotmolit la nivelul ministerului justiției și securității și Weerwind afirmă că nu știe de ce funcționarii din minister i-au acordat o prioritate atât de scăzută.
În Olanda ministrul pentru protecție juridică este unul fără portofoliu direct, el fiind asociat ministerului justiției.
Weerwind a promis în parlamentul olandez că un proiect de incriminare a evadărilor din închisoare va fi finalizat vara aceasta, însă el este un membru centrist al partidului Democrații 66, care nu face parte din noua coaliție de guvernare din 4 partide care va da următorul guvern olandez.
Indiferent dacă rotițele birocratice se vor mișca mai rapid sub noul executiv, cel mai de dreapta din ultimele decenii pentru Olanda, cert este că și în alte țări legislația penală nu pedepsește evadările deținuților din închisori.
O analiză comparativă privind practicile din domeniul penal, publicată anul trecut la Universitatea Oxford, arată că în filosofia juridică germană impulsul natural de a fi liber („der natürliche Drang nach Freiheit”) este considerat atât de intrisec naturii umane încât nu poate fi justificabilă moral incriminarea „instinctiului de a evada”.
Asta indiferent câte tentative face deținutul sau gravitatea faptelor pentru care a fost condamnat.
Această regulă împotriva pedepsirii celor care evadează fără a provoca prejudicii materiale sau vătămare altor persoane face parte din legislația germană din anii 1800.
Se bazează pe Articolul 2 din Constituția Germaniei, care stipulează că „libertatea unei persoane este inviolabilă”.
Raționamentul statului german este că încarcerarea încalcă oricum libertatea individuală și, prin urmare, contravine naturii umane.
Ca atare, un deținut care încearcă să evadeze nu face decât să acționeze în conformitate cu impulsul său natural de a fi liber, garantat în Articolul 2 din Constituție, și pedepsirea suplimentară a sa pentru acest lucru nu poate fi justificată din punct de vedere moral.
Acest principiu a fost ilustrat chiar de un caz de la începutul anului trecut.
Rachid Chouakri, un deținut condamnat la închisoare pe viață în Germania pentru uciderea prin strangulare în 2013 a unei vârstnice în vârstă de 76 de ani, a reușit să scape din detenție sărind pe fereastra unei instanțe din orașul Regensburg.
Chouakri a compărut din nou în fața instanței pentru a fi judecat pentru atacarea unor gardieni ai penitenciarului la care își executa pedeapsa.
Însă după ce a fost prins câteva zile mai târziu în Franța după o vânătoare internațională, el a fost trimis înapoi la penitenciar, fără ca împotriva sa să fie formulate noi acuzații în legătură cu evadarea.
La fel ca în Olanda însă, legislația germană incriminează prin Secțiunea 120 a codului său penal ajutorarea unor deținuți să evadeze și se face distincție între 3 situații distincte: evadările în urma unor revolte în închisoare, eliberarea intenționată a deținuților din arest sau de sub controlul puterii de stat (de exemplu, de către un gardian sau o escortă) și eliberarea intenționată a unor deținuți de către alți funcționari publici.
Chouakri a sărit pe un geam uitat descuiat în timp ce avea o întrevedere între 4 ochi cu avocatul său (FOTO: Imago Stock and People / Profimedia Images)Acest principiu consfințit în dreptul penal german se regăsește și în cel olandez într-o formă ușor diferită.
Olanda consideră, până la eventuala schimbare a legii cel puțin, că tentativele de evadare sunt o manifestare a dreptului natural inalienabil al omului de a-și urmări libertatea și fericirea.
Însă în accepțiunea olandeză se consideră de asemenea că dreptul unui inculpat de a nu se autoincrimina în cadrul procedurilor judiciare este asemănător cu dreptul său de a încerca să evadeze, întrucât el ar contribui la propria pedepsire dacă nu profită de ambele.
Alte țări care au legi asemănătoare în domeniu sunt: În România evadarea și tentativa de evadare sunt incriminate de Art.
285 al Codului Penal.
Acesta prevede că: (1) Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(2) Când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Alineatele (4) și (5) prevăd de asemenea că pedeapsa aplicată pentru evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă inițială, la data evadării, și că tentativa de evadare se pedepsește și ea.
Franța, țară în care evadarea lui Mohamed Amra a reaprins dezbaterile în Olanda, pedepsește evadarea cu 3 ani de închisoare.
Pedeapsa poate crește la 5 ani de închisoare dacă fapta este evadarea prin violență sau coruperea unor funcționari.
Asta indiferent dacă aceste fapte sunt comise de terțe părți care l-au ajutat pe deținut să fugă, și până la 10 ani de închisoare dacă în timpul faptelor au fost folosite arme de foc, explozivi, substanțe incendiare sau toxice, sau dacă ele au fost comise de bande infracționale organizate.
