SuperLiga: Rapid vs FCSB – Deby-ul orgoliilor în Giuleşti

Spread the love

Rapid – FCSB, meci contând pentru etapa a 10-a (ultima) a play-off-ului din campionatul României, este programat, duminică, 19 mai, de la ora 21:00, pe Stadionul Giuleşti, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.

Rapid şi FCSB se întâlnesc într-un derby în care singura miză o reprezintă orgoliile celor două rivale, în condiţiile în care giuleştenii nu pot evita ultima poziţie în play-off, iar roş-albaştrii au sărbătorit deja câştigarea tilului de campioană a ediţiei 2023-2024 din SuperLiga.

Rapid este pe locul 6, cu 29 de puncte, la 20 distanţă de liderul FCSB (după înjumătăţire, a intrat în play-off la doar patru puncte în spatele roş-albaştrilor), şi vine după un rezultat de egalitate şi patru înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut în deplasare, cu Sepsi, scor 2-3.

Echipa antrenată de Bogdan Lobonţ a pierdut toate meciurile disputate în acest play-off pe teren propriu, 1-2 cu Farul, 1-4 cu CFR Cluj, 0-1 cu Sepsi şi 1-2 cu Universitatea Craiova (în sezonul regulat a bifat acasă zece succese, două remize şi trei eşecuri), iar golgheterul giuleştenilor este Albion Rrahmani, cu 17 reuşite în SuperLiga.

Atenţie, Rapid este echipa cu cea mai slabă defensivă în play-off, cu 29 de goluri primite!FCSB ocupă locul 1, cu 49 de puncte, şi vine după o victorie, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci meciuri din Superliga (a devenit virtual campioană după etapa a 7-a din play-off), iar în runda precedentă a pierdut pe teren propriu în faţa lui CFR Cluj, scor 0-1.

În partidele disputate în deplasare în acest play-off, echipa antrenată de Elias Charalambous a câştigat de două ori, 1-0 cu Farul şi 1-0 cu CFR Cluj, a remizat o dată, 2-2 cu Sepsi şi a pierdut o dată, 0-2 cu Universitatea Craiova (în sezonul regulat a bifat nouă succese, patru remize şi două eşecuri), iar cel mai bun marcator al roş-albaştrilor şi al campionatului este Florinel Coman, cu 19 goluri.

De menţionat că FCSB nu a mai câştigat pe terenul celor de la Rapid din 2014, de când se numea Steaua, scor 3-1 în chiar prima etapă!În meciurile directe ale acestui sezon din SuperLiga, FCSB nu a reuşit să câştige niciodată cu Rapid: 1-2 acasă în tur şi 0-4 în deplasare – în sezonul regulat, 2-2 pe teren propriu – în play-off (toate cele trei confruntări au avut loc pe Arena Naţională).

Superbet oferă cota 1,50 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Rapid – FCSB.

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Lasă un răspuns