Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea unei nave în apropiere de Sfântu Gheorghe.
„Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului”, au transmis reprezentanţii ANR, potrivit News.
ro.
Ei au reamintit că un accident de navigaţie a avut loc, sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sfântu Gheorghe.
„Alerta a fost primită de Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre), din cadrul Autorităţii Navale Române, în jurul orei 04.
00, iar în zonă au fost trimise navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo.
A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106.
Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti”, au precizat reprezentanţii ANR.
Ei au adăugat că nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, nouă cetăţeni sirieni şi doi cetăţeni egipteni, iar opt dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC.
Cei opt marinari salvaţi au fost preluaţi de nava SAR Artemis şi transportaţi în Portul Constanţa, unde au fost aşteptaţi de ambulanţe pregătite să le acorde îngrijiri medicale.
Sunt căutaţi în continuare ceilalţi trei membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană.
„Ofiţerii MRCC au emis un aviz către navigatori cu privire la membrii echipajului navei Mohammad Z care sunt în continuare daţi dispăruţi”, a mai precizat sursa citată.
Dosarul de cercetare al acestui eveniment a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
„Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul”, menţionează Autoritatea Navală.