Un comentariu făcut de un deputat de dreapta în Parlamentul portughez, pe care adversarii l-au catalogat ca „rasist”, a provocat o discuție furtunoasă în ce privește măsura în care asemenea afirmații ar trebui protejate de dreptul la liberă exprimare, transmite Reuters.
Andre Ventura, liderul partidului Chega, a spus că Portugalia ar trebui să construiască un nou aeroport la Lisabona – anunțat de către guvern în această săptămână – în mai puțin de 10 ani.
„Aeroportul din Istanbul a fost construit și a devenit operațional în cinci ani.
Turcii nu sunt tocmai recunoscuți ca cel mai muncitor popor din lume”, a spus Ventura.
Deputații din partidele de stânga au acuzat că această afirmație este rasistă și că nu-și are locul în Parlament, cerându-i președintelui acestui for, Jose Pedro Aguiar-Branco să o condamne.
Însă Aguiar-Branco, membru în Partidul Social-Democrat (centru-dreapta), aflat la putere, a spus că deputații au dreptul să se exprime și că el nu ar trebui să-i cenzureze.
În replică, deputatul socialist Alexandra Leitao l-a întrebat pe Aguiar-Branco dacă, în timpul unei dezbateri parlamentare, ar permite politicienilor să spună că „o anumită rasă sau etnie este mai proastă sau mai leneșă sau mai puțin valoroasă” decât altele.
„În opinia mea, ar putea”, a replicat Aguiar-Branco.
„Libertatea de exprimare este înscrisă în Constituție.
Judecarea discursului politic de aici va fi făcut de către popor la urne”, a mai spus președintele Parlamentului.
Isabel Mendes Lopes din partidul Livre a spus că afirmațiile făcute în Parlament pot avea consecințe directe asupra vieților oamenilor adăugând: „Rasismul este o crimă”.
Partidul populist Chega, anti-imigraționist, este a treia formațiune politică din Portugalia, după ce și-a cvadruplat reprezentarea parlamentară la 50 de deputați, în urma alegerilor din martie.
Ventura a fost amendat în 2020 pentru remarci discriminatorii la adresa romilor și a fost criticat pentru comentariile făcute despre un deputat negru.
La apogeul mișcării Black Lives Matter din 2020, el a organizat o demonstrație prin care a negat că rasismul ar fi o problemă în Portugalia.