„Cafeluța”, mai presus de învățătură. Elevii chiulangii, „vânați” de polițiștii clujeni și trimiși înapoi la ore.

Spread the love

  Polițiștii clujeni au demarat razii și controale în zonele din proximitatea școlilor, dar și în localurile din Cluj-Napoca pentru a verifica dacă există elevi care nu merg la școală.

 Potrivit acestora, în doar două ore jumătate, 20 de elevi au fost prinși în timp ce absentau de la ore.

„În intervalul orar 09.

00-11.

30, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au acționat în proximitatea unităților de învățământ pentru prevenirea absenteismului școlar, precum și cu scopul combaterii faptelor antisociale sau de natură infracțională.

Totodată, polițiștii au acționat în 10 unități comerciale pentru informarea reprezentanților societăților în cauză, aflate în zona unităților școlare, cu privire la normele legale care interzic comercializarea băuturilor alcoolice și tutunul minorilor.

În urma acestor verificări au fost identificați 20 de elevi care absentau de la cursuri”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns