Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, județul Hunedoara, a cucerit vârful Everest.
Ştefan Adrian Jurca, managerul sportiv al acestuia, a declarat că ascensiunea a durat aproape 12 ore.
„Ahriţculesei Adrian a cucerit Acoperişul Lumii.
Este pe Everest (8.
848 m).
Urmează partea cea mai grea a acestei expediţii coborârea spre tabăra de bază, la 5.
335 m!”, notează Agerpres.
ro.
Comunicarea cu alpinistul se realizează printr-un telefon special, conectat la satelit.
„Adrian a plecat spre vârf la ora 21,00, ora Nepalului, şi a cucerit Everestul după aproape 12 ore, la ora 8,00 dimineaţa, ora Nepalului.
Starea sa de sănătate este bună, este optimist şi consumă puţin oxigen.
Trebuie spus că Adrian a ales să urce pe Everest în varianta sport, în care şi-a transportat singur materialele necesare şi mâncarea, mai sus de tabăra de bază”, a declarat managerul sportivului.
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat pe 11 aprilie spre Nepal, într-o expediţie în care şi-a propus să cucerească cel mai înalt vârf din lume.
Expediţia este programată să se încheie pe 30 mai.
CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro