Vasile Țopa a câştigat un nou mandat de rector al UTCN

Spread the love

  Vasiile Ţopa, aflat de două mandate la conducerea UTCN, l-a câștigat pe al treilea în alegerile desfășurate joi în cadrul instituției de învățământ superior.

 Vasile Țopa, în vârstă de 66 de ani, a obținut victoria în fața altor doi candidați, Dan Doru Micu și Honoriu Vălean.

Vasile Țopa a primit 484 de voturi, față de 269 pentru Dan Doru Micu și 62 pentru Honoriu Vălean.

Pragul necesar de voturi pentru a fi ales a fost de 467 de voturi.

La urne s-au prezentat 824 de membri ai comunității UTCN.

Vasile Ţopa este profesor universitar la Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

Acesta este şi Membru în Comisia de Inginerie Electrică.

 Vasile Ţopa susţine că viziunea sa este de a transforma UTCN într-o platformă de inovare și excelență în educație și cercetare cu largă recunoaștere internațională.

Pentru a atinge acest obiectiv, rectorul UTCN spune că trebuie să existe lideri și inovatori care, pregătiți cu cunoștințe interdisciplinare și o înțelegere profundă a tehnologiilor emergente, să poată aduce contribuții semnificative la nivel global.

Acești lideri vor fi nu doar specialiști de vârf, ci și cetățeni responsabili, pregătiți să răspundă provocărilor complexe ale societății contemporane, potrivit rectorului.

Acesta spune că timp de opt ani, a condus UTCN-ul cu pasiune şi dedicare.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns