Yoav Gallant îl sfidează public pe Netanyahu și respinge orice formă de control al Israelului asupra Fâșiei Gaza după război

Spread the love

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost contestat public miercuri de propriul său ministru al Apărării în legătură cu planurile postbelice pentru Fâșia Gaza, care a promis că se va opune oricărei forme de control militar pe termen lung al Israelului asupra enclavei palestiniene devastate de război, informează Reuters.

Declarația televizată a ministrului Apărării, Yoav Gallant, marchează cel mai vocal dezacord din cadrul eșalonului superior al Israelului față de Netanyahu în timpul conflictului pe mai multe fronturi care durează deja de opt luni și care a declanșat fisuri politice în țară și în străinătate.

Netanyahu a lăsat să se înțeleagă, într-o replică în care nu l-a numit în mod explicit pe Gallant, că amiralul în rezervă caută „scuze” pentru că nu a distrus încă Hamas în războiul din Fâșia GazaDar veteranul premier conservator a părut curând depășit chiar în cadrul propriului său cabinet de război: fostul general Benny Gantz, cu vederi centriste și singurul membru cu drept de vot al forului, în afară de Netanyahu și Gallant, a afirmat că ministrul Apărării „a spus adevărul”.

În timp ce a reiterat obiectivele guvernului Netanyahu de a învinge Hamas și de a-i elibera pe ostaticii care se mai află în Gaza în urma asaltului transfrontalier din 7 octombrie al grupării islamiste, Gallant a precizat că acestea trebuie să fie completate de crearea premiselor pentru un guvern palestinian alternativ.

„Trebuie să desființăm capacitățile de guvernare ale Hamas în Gaza.

Cheia pentru acest obiectiv este acțiunea militară și stabilirea unei alternative de guvernare în Gaza”, a declarat Gallant, în cadrul unei conferințe de presă.

„În absența unei astfel de alternative, rămân doar două opțiuni negative: guvernarea Hamas în Gaza sau guvernarea militară israeliană în Gaza”, a adăugat el, afirmând că se va opune celui de-al doilea scenariu și îndemnându-l pe Netanyahu să renunțe în mod oficial la el.

„Repet foarte clar: nu voi accepta stabilirea unei administraţii militare israeliene în Gaza, Israelul nu trebuie să aibă controlul civil asupra Fâşiei Gaza”, a insistat Gallant.

„Îl îndemn pe prim-ministrul Benjamin Netanyahu să declare să Israelul nu va pune în funcţiune un control civil asupra Fâşiei Gaza, că Israelul nu va pune în funcţiune o conducere militară în Fâşia Gaza şi că o alternativă guvernamentală la Hamas va fi pregătită imediat”, a adăugat ministrul israelian, citat de AFP și Agerpres.

Gallant a precizat că, încă din octombrie anul trecut, a încercat să promoveze un plan de creare a unei „alternative la Hamas de guvernare palestiniană neostilă” – dar că nu a primit niciun răspuns din partea cabinetului israelian.

Potrivit lui Gallant, „«ziua de după Hamas» va exista doar cu entităţi palestiniene care să preia controlul în Gaza, însoţite de actori internaţionali, formând o alternativă la guvernul regimului Hamas”.

„Aceasta este, înainte de toate, în interesul statului Israel”, a subliniat ministrul israelian al apărării.

„Ideea unei administraţii militare şi civile în Gaza este negativă şi periculoasă pentru statul Israel, strategic, militar şi din punct de vedere al securităţii”, a insistat el.

Formatul atacului lui Gallant – o conferință de presă anunțată în prealabil și transmisă în direct de televiziunea și radioul israelian – amintește de avertismentul bombă din martie 2023 al aceluiași ministru, potrivit căruia continuarea controversatei reforme judiciare urmărite de Netanyahu amenință coeziunea militară.

La vremea respectivă, Netanyahu a anunțat că Gallant va fi demis – dar a dat înapoi pe fondul unui potop de demonstrații de stradă.

Unii analiști din domeniul apărării consideră că predicția lui Gallant a fost confirmată de capacitatea Hamas de a lua prin surprindere forțele israeliene, câteva luni mai târziu.

Întrebat miercuri dacă este îngrijorat că ar putea risca din nou să fie destituit, Gallant a răspuns: „Nu dau vina pe nimeni.

Într-o țară democratică, cred că este potrivit ca o persoană, în special ministrul Apărării (.

.

.

), să-și facă publică” poziția.

Criticile lui Gallant la adresa acțiunilor israeliene din Gaza amintesc de cele ale principalului aliat al Israelului, Statele Unite, care au încercat să repună pe tapet rolul în enclavă al Autorității Palestiniene (AP), susținută la nivel internațional, care exercită o guvernare limitată în Cisiordania ocupată.

Netanyahu a refuzat ideea revenirii la putere în Gaza a Autorității Palestiniene, descriind AP ca fiind o entitate ostilă – și a reiterat această poziție într-o declarație video pe care a publicat-o pe rețelele de socializare la o oră după afirmațiile lui Gallant.

Orice demers de creare a unui guvern alternativ în Gaza necesită ca gruparea Hamas să fie mai întâi eliminată, a declarat Netanyahu, încheind cu solicitarea ca acest obiectiv să fie urmărit „fără scuze”.

Coaliția de guvernare a lui Netanyahu include parteneri ultranaționaliști care doresc desființarea AP și crearea unor noi colonii evreiești în Fâșia Gaza.

Acești parteneri s-au certat uneori cu Gallant, membru al partidului Likud al lui Netanyahu, în privința politicii ce trebuie urmărite pentru atingerea acestor scopuri.

Netanyahu a anunțat anterior că, după război, Israelul va păstra controlul general de securitate asupra Fâșiei Gaza, cel puțin în viitorul apropiat.

El nu a descris acest scenariu ca fiind o ocupație – un statut pe care Washingtonul nu dorește să îl vadă apărând -, dar și-a semnalat opoziția față de reînființarea coloniilor evreiești în enclava palestiniană.

Marți, în cadrul unui briefing de presă, principalul purtător de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a fost întrebat dacă absența unei strategii post-Hamas pentru Gaza complică operațiunile militare.

„Nu există nicio îndoială că o alternativă la Hamas ar genera presiune asupra Hamas, dar aceasta este o întrebare pentru eșalonul guvernamental”, a răspuns Hagari.

Lasă un răspuns