O cameră de bord a surprins momentul în care bărbatul omorât în bătaie lângă stația de metrou Crângași este lovit cu brutalitate, cu bâtele, de către cei doi atacatori, în timp ce victima este căzută în mijlocul unei intersecții, printre mașini.
În imaginile video se vede clar cum bărbatul de 46 de ani, care este căzut, este lovit violent cu bâtele de către cei doi tineri.
Conform procurorilor de la Parchetul Tribunalului București, agresiunile au început pe trotuarul din apropierea parcului Crângași, iar protagoniștii s-au deplasat până în mijlocul unei intersecții, acela fiind locul în care au fost aplicate loviturile care au dus la decesul bărbatului de 46 de ani.
Cei doi atacatori, în vârstă de 16 și 20 de ani, i-au aplicat victimei „numeroase lovituri cu obiecte contondente – araci din lemn pe care i-au luat de apropiere, spun procurorii.
Potrivit acestora, bărbatul a fost lovit în special în zona capului, suferind leziuni care i-au provocat decesul.
Surse judiciare citate pe News.
ro spun că s-a ajuns la acest scandal în condiţiile în care mai multe adolescente au vrut să o bată pe o alta, în parc, şi au venit însoţite de mai mulţi tineri, pentru a o agresa pe fată.
Fata care urma să fie bătută a aflat şi a venit în parc şi tatăl ei vitreg, partenerul de viaţă al mamei sale, pentru a discuta cu cei care voiau să o agreseze.
Fetele au discutat amiabil, dar băieţii s-au luat la ceartă.
Situaţia a culminat cu înarmarea tinerilor cu nişte araci pe care i-au luat de pe stradă şi cu lovirea victimei.
Cei doi atacatori au fost reținuți și urmează să fie duși în instanță cu propunerea de arestare preventivă pentru infracțiunile de omor și tulburare a ordinii și liniștii publice.
CITEȘTE ȘI: Filmul crimei din Crângași: Un bărbat a fost omorât în bătaie în mijlocul unei intersecții, sub privirile a numeroși oameni.
Atacatorii, de 16 și 20 de ani, i-au aplicat „numeroase lovituri” cu bâtele – procurori