După trei sezoane petrecute pe Old Trafford, Raphael Varane, fundașul pentru care Manchester United plătea în 2021 suma de 40 de milioane de euro, va părăsi echipa la finalul stagiunii.
După 10 ani petrecuți la Real Madrid, Raphael Varane era anunțat în vara anului 2021 ca noul jucător al celor de la Manchester United.
Gruparea de pe Old Trafford achita către Real suma de 40 de milioane de euro, iar mutarea era văzută drept una de senzație pentru clubul din Premier League.
Din păcate, nu a fost așa.
Câștigător al Cupei Mondiale cu naționala Franței în 2018, Varane a avut mari probleme cu accidentările de când a ajuns la United, iar recent a intrat și într-un conflict cu antrenorul principal Erik ten Hag.
Contractul său cu echipa clasată în prezent pe locul opt în campionatul Angliei expiră la finalul acestui sezon, iar oficialii lui United, împreună cu Erik ten Hag, au decis ca acesta să nu mai continue pe Old Trafford.
„Raphael Varane a confirmat că va pleca de la Manchester United în vară, ca urmare a faptului că îi expiră contractul, după trei sezoane pe Old Trafford.
Merci, Raphael Varane!” – se arată în comunicatul oficial al clubului.
Merci, @RaphaelVarane 🇫🇷❤️#MUFC93 de meciuri și două goluri sunt cifrele fundașului francez la Manchester United.
Acesta a câștigat alături de echipa lui Erik ten Hag Cupa Ligii Angliei, în anul 2023.