Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a stabilit un nou record de ambalaje returnate în aprilie, iar pentru luna mai se așteaptă un total de 200 de milioane de ambalaje aduse la aparatele de colectare.
Ce spune ministrul Mediului despre cei care vor să „păcălească” aparatele din magazine? Câte ambalaje au fost puse pe piață? Când se va atinge maximul?Românii au returnat în cinci luni și jumătate peste 350 de milioane de ambalaje SGR, iar șefa RetuRO spune că rezultatul este unul excelent.
Se așteaptă o creștere puternică a numărului de ambalaje returnate pe timpul verii, iar pe șosele circulă 500 de camioane care colectează ambalajele, de trei ori mai multe decât la începutul lui aprilie.
Numărul de camioane trebuie să crească, fiindcă sunt returnate tot mai multe ambalaje și se strâng foarte mulți saci la comercianți.
Gemma Webb de la RetuRO promite că vor fi în circulație la vară 1.
000 de camioane care să ducă ambalajele la centrele de sortare și numărare.
Până la finalul verii ar trebui să fie deschise trei centre în plus: Bacău, Ploiești și jud Dolj.
După aceste deschideri, numărul total de centre va fi de șapte.
În aprilie s-a atins un nou record la SGR, fiind returnate 160 de milioane de ambalaje, iar pe data de 7 mai a fost atins un nou record zilnic de 10 milioane de ambalaje.
Estimarea este că în luna mai se va ajunge la 200 de milioane de ambalaje.
S-a scris în ultimele săptămâni despre cei care printează coduri de bare pe ambalaje ce nu au logo-ul SGR, pentru a păcăli automatele să le accepte și să dea garanța de 50 de bani pentru ambalaje ce nu ar trebui să aibă garanție.
Întrebat despre cei care încearcă să fraudeze Sistemul de Garanție-Returnare, ministrul Mediului a spus că fenomenul nu a luat amploare și nici nu are cum să ia.
„Frauda în sistemele de garanție-returnare nu este o noutate, sistemele au fost fraudate și în Germania și în Croația și tocmai din acest motiv, o perioadă scurtă de tranziție poate să aibă ca efect diminuarea acestei fraude.
Cu cât scăpăm mai repede de ambalajele vechi din piață, cei care vor să fraudeze sistemul nu o să mai aibă pe ce să lipească etichete falsificate.
Eu cred că fenomenul nu a luat amploare și nici nu are cum să ia amploare, fiindcă sistemul are și el o protecție la fraudă.
Aparatele au senzori care detectează forma ambalajului, greutatea, elemente de identificare și cod de bare”, spune ministrul Mircea Fechet.
Declarațiile au fost făcute la deschiderea celui de-al patrulea centru regional de sortare și numărare a ambalajelor SGR, la Otopeni, cel mai mare deschis până acum de RetuRO.
La acest centru capacitatea de numărare este de 800 milioane de ambalaje pe an și la nivel național capacitatea, la cele patru centre, a ajuns la 2,6 miliarde de ambalaje pe an.
O problemă ține de faptul că sunt uneori cozi la aparatele de colectare, iar asta se întâmplă mai ales în week-end, la RVM-urile din supermarketuri.
„Să știți că și în Germania, în Croația sau în Suedia sunt cozi la aparatele de colectare, fiindcă oamenii merg în week-end mai des la cumpărături, decât în restul săptămânii.
Asta nu înseamnă însă că trebuie să fie zece RVM-uri care să facă față în week-end, dar să stea nefolosite în timpul săptămânii.
Cred că ne vom adapta cu timpul și la fel se va adapta și infrastructura de preluare a acestor ambalaje.
Sistemul crește exponențial de la o zi la alta”, spune ministrul, care adaugă că un „vârf” va fi atins după perioada verii, când colectarea se va face mai eficientUrmătorul centru de sortare-numărare va fi deschis în iunie, la Bacău.
Întrebat despre comercianții care nu au vrut să se alăture sistemului, ministrul Mediului a spus că cel mai grav lucru este când un om vrea să înapoieze un ambalaj, iar la magazinele mici este refuzat.
„Lucrurile sunt pe calea cea bună”, a spus ministrul, adăugând că magazinele nu vor să riște să-și piardă clienții și niciun magazin nu are vreun motiv să refuze să intre în sistem.
Ministrul spune că Garda de Mediu face controale și aplică amenzi de până la 50.
000 de lei, astfel că va crește numărul de magazine care vor intra în sistemul SGR.
„Nu putem să ne batem joc de cetățeni.
Milioane de români participă astăzi de sistem și este extrem de frustrant să vii cu sacoșa plină de PET-uri la magazin și să fii tratat și urât de un angajat și să te trimită acasă cu PET-uri în sacoșă.
În România, Sistemul de Garanție-Returnare funcționează de 5 luni si jumătate (decembrie 2023 – 14 mai 2024).
Perioadă în care s-au pus pe piață aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje SGR (date disponibile pentru 30 aprilie) și au fost returnate aproximativ 350 de milioane de ambalaje (160 de milioane de ambalaje SGR pentru luna aprilie 2024 si aproximativ 90 de milioane in primele 13 zile din mai).
In perioada 1 ian 2024 – 15 aprilie 2024 au fost colectate 166 milioane de ambalaje prin RVM-uri;Media zilnică de ambalaje colectate prin RVM-uri în perioada 1-15 aprilie a fost 4.
65 milioane ambalaje/zi (pe 13 și 14 aprilie s-a ajuns la un maxim de 5.
8 milioane de ambalaje/zi)Peste 50% mai multe ambalaje au fost plasate pe piață în luna martie față de luna precedentă (448 de milioane față de 290 de milioane).
Rata de colectare pentru luna aprilie – 40% (aproximativ 160 de milioane ambalaje colectate, aproximativ 400 milioane puse pe piață).