O parte a parentingului, poate nu cea mai frumoasă, o reprezintă disciplinarea copiilor.
Modul în care fiecare părinte o face este o alegere foarte personală.
Dar ce se întâmplă când altcineva din familie sau chiar un străin țipă la copilul tău? Care ar trebui să fie reacția?În avion, în parc, într-un restaurant sau la o petrecere aniversară – nu contează unde se întâmplă – este foarte deranjant când un alt părinte țipă la copilul tău.
Aceste situații sunt stresante și pot face pe oricine să se simtă fie confuz (să nu știe cum să reacționeze), fie furios ori supărat.
Toate aceste sentimente sunt normale.
În situații extreme, cum ar fi cele în care copilul este într-un real pericol, atunci este acceptabil ca un străin să țipe la el.
Dar ce se întâmplă dacă un străin țipă la copil pentru că este prea gălăgios la un restaurant sau într-un magazin? Sau dacă un străin țipă la copilul vostru pentru că nu-i place comportamentul lui la locul de joacă? Ați putea trece direct la acțiune, să-l confruntați imediat pe celălalt adult sau ați fi atât de șocat încât nu ați spune nimic? Sau dacă cel care țipă la copil este un membru al familiei – cum reacționați? Iată câteva sfaturi pentru a gestiona astfel de situații.
Când un alt părinte țipă la copilul tău – indiferent dacă a făcut sau nu ceva greșit – este firesc ca instinctele protectoare să se activeze.
Dar o escaladare a conflictului nu va face bine nimănui, nici măcar copilului tău, deși ați putea crede asta.
Detensionarea situației este mult mai indicată.
Chiar dacă este oarecum jenant pentru voi, ca părinți, că modul în care s-a purtat copilul nu a fost văzut bine, prima prioritate este copilul vostru, nu voi sau celălalt adult.
Întrebați mai întâi copilul ce s-a întâmplat și, deși s-ar putea să nu vă faceți o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat, cel puțin veți înțelege cum a perceput copilul această situație.
Pentru a-i arăta celuilalt părinte cum v-ar plăcea să decurgă discuția, îl puteți întreba cum se simte copilul lui.
Acest lucru aduce discuția între adulți la un nivel politicos și grijuliu.
Puteți chiar să vă cereți scuze dacă simțiți că acestea sunt justificate.
Dar nu vă puneți copilul să facă ceea ce vrea celălalt părinte.
Când ajută această strategie: când nu ați fost pe fază la ceea ce s-a întâmplat și aveți nevoie de câteva minute pentru a vă gândi cum să abordați situația.
Ce puteți spune: punând întrebări precum „Ce s-a întâmplat aici?” sau „Care este problema?” vă asigurați că înțelegeți povestea completă înainte de a acționa.
De ce funcționează această strategie: vă oferă timpul necesar pentru a vedea cum să abordați discuția cu celălalt părinte.
Și, de asemenea, răgazul de a afla sentimentele copilului.
Urmăriți limbajul corpului și tonul vocii.
Un alt mod de a degaja situația este de a folosi umorul.
Această abordare depinde de personalitatea voastră și de persoana căreia vă adresați, dar și de dimensiunea conflictului.
Când ajută această strategie: când este o situație minoră peste care vreți doar să treceți sau nu când nu vă simțiți confortabil cu confruntarea celuilalt părinte.
Sănătatea voastră mintală și fericirea copilului tău sunt prioritare.
Ce puteți spune: „Ei se ceartă, ei se împacă.
.
.
așa sunt copiii”, îi puteți spune celuilalt părinte.
Ori „e remiză în lupta pentru găletușă, dacă plâng amândoi ca niște caraghioși, de acord?”.
Nu toți părinții însă reacționează bine la umor în situația în care copilul lor plânge.
Dacă nu merge cu umor, rămâneți la prima strategie sau alegeți din cele de mai jos ceva care să vi se potrivească.
De ce funcționează această strategie: (dacă funcționează) este pentru că umorul are capacitatea de a dezamorsa bombe care stau să explodeze.
Uneori, părinții sunt cei care reacționează mai dur decât o fac copiii între ei.
În aceste situații, încercați să purtați discuția cu părintele care a țipat la copilul vostru într-un mod pasiv agresiv.
Vă adresați lui ca și cum ați vorbi cu un copil mai mărișor care a greșit.
Când ajută această strategie: când aveți de-a face cu un părinte dispus să pornească un scandal, iar voi nu sunteți deloc pregătit pentru asta.
Ce puteți spune: îi spuneți părintelui „Noi nu țipăm la străini” sau „Noi nu ne certăm, pentru că nu este frumos”.
De ce funcționează această strategie: comentariile pasiv-agresive sunt greu de gestionat (chiar și de un adult), deoarece cealaltă persoană nu știe cum să răspundă.
De asemenea, vă ajută să păreți că reușiți să vă păstrați calmul, chiar dacă vă simțiți ca un vulcan care erupe.
Indiferent de vârsta copilului, când un adult țipă la el – mai ales unul care este străin – poate fi înfricoșător și copleșitor.
De aceea, copiii au nevoie, înainte de toate, să le arătăm afecțiune și sprijin.
Și să-i ascultăm.
Abordați conversația cu ei ca și cum ați vorbi cu un prieten sau cu un membru al familiei.
Când ajută această strategie: când copilul este vizibil supărat că a fost certat de un străin.
Nu mai contează educația, în această situație, primul lucru este să vă asigurați copilul că este ascultat, înțeles și iubit.
Chiar dacă a greșit.
Întâi îl liniștim, apoi stăm de vorbă și reglăm comportamentele nedorite.
Ce puteți spune: o întrebare directă copilului „Ești bine? Vrei să plecăm?”.
Luați-l în brațe și liniștiți-l, asigurați-l de dragostea voastră.
De ce funcționează această strategie: în orice situație, copilul vostru este mai important decât cealaltă persoană.
Acesta este motivul pentru care ar trebui să vă ocupați mai întâi de nevoile copilului înainte de a trece la persoana care a țipat la el.
De asemenea, dacă adultul care a țipat vede cât de supărat este copilul, s-ar putea gândi de două ori înainte de a mai țipa la vreun copil.
A avea o conversație despre ce s-a întâmplat și de ce s-a țipat la copilul vostru nu este o sarcină ușoară – dar este una care trebuie să se întâmple.
De aceea, uneori, singura modalitate de a putea vorbi cu un astfel de adult este să vă adresați direct acestuia.
Când ajută această strategie: când cineva și-a depășit limitele, a țipat la copilul vostru și continuă să o facă și în prezența voastră.
Ce puteți spune: într-o manieră calmă, dar fermă, spuneți-i celeilalte persoane: „Acesta este copilul meu și eu mă ocup de disciplinarea lui”.
Dacă escaladează, plecați, pur și simplu.
De ce funcționează: de multe ori, oamenii nu se așteaptă la răspunsuri directe de la alte persoane și pot fi șocați de abordarea directă.
De asemenea, este important pentru copii să vă vadă că le luați apărarea, dar și că evitați conflictele.
Strategia aceasta se aplică atunci când vine vorba de prieteni, persoane cunoscute cu care copilul interacționează frecvent, dar și în cazul celorlalți membri ai familiei.
Țipatul poate avea efecte psihologice negative și de lungă durată, cu atât mai mult cu cât este însoțit de cuvinte jignitoare la adresa copilului, de vină sau de rușine.
Potrivit unui studiu din 2013, publicat în The Journal of Child Develepoment, copiii la care se țipă în mod constant sunt mai predispuși de a dezvolta probleme comportamentale, stimă de sine scăzută și depresie.
Când ajută această strategie: ori de câte ori lăsați copilul în grija bunicilor, mătușilor sau altor membri ai familiei ori prieteni apropiați.
Ce puteți spune: asigurați-vă că atât bunicii, cât și alte rude care supraveghează copilul în lipsa voastră știu regulile casei.
Spuneți-le: „Când ai grijă de copiii mei, aș vrea să folosești aceleași tehnici de disciplină pe care le folosim noi”.
Sau și mai bine „Când stai cu copilul meu aș vrea să nu țipi la el sau la alte persoane când e el de față.
Noi nu țipăm acasă și el așa vreau să fie educat, că nu e frumos să țipăm”.
De ce funcționează: pentru că se discută deschis și sincer de la ce ajutor vă așteptați să primiți de la cei care vor să vă ajute.
Și e corect pentru ambele părți să cunoască limitele care nu sunt discutabile.
Limitele sunt o parte necesară și sănătoasă în toate relațiile.
Ele oferă parametri și așteptări cu privire la ceea ce este și ceea ce nu este adecvat.
Dacă la copil țipă un adult străin ori un prieten sau un membru al familiei, trebuie să vorbiți cu cel mic despre ceea ce s-a întâmplat.
Întrebați-l cum s-a simțit, la ce s-a gândit în acel moment.
Dați-i voie să pună și el întrebări despre ceea ce s-a întâmplat și explicați-i de ce nu trebuie să țipăm unii la alții.
Faceți împreună un plan de acțiune pentru o dată viitoare când s-ar afla într-o situație similară.
Amintiți-le că sunteți lângă ei și că îi veți ajuta, dar subliniați că astfel de comportamente nu sunt de dorit.
Situațiile stresante sunt oportunități de învățare, iar noi, ca adulți, suntem cel mai bun model și instrument pentru copii.
Vorbiți-le despre greșeli și învățați-i cum să-și ceară scuze și, mai ales, cum să evite să ajungă într-o astfel de situație.
Nu uitați, modul în care reacționați ca părinți în situații stresante reprezintă un bun exemplu pentru cei mici.
Procedând astfel, îi arătați copilului că, deși există situații care pot fi supărătoare, poți alege totuși să răspunzi într-un mod calm.
Sursa foto: Dreamstime.
com
