O cincime dintre angajaţii de la Muzeele Vaticanului au iniţiat o procedură legală pentru a contesta condiţiile lor de muncă şi lipsa de securitate pentru personal şi vizitatori, a anunţat duminică avocatul acestora, relatează AFP și Agerpres.
Patruzeci şi nouă de angajaţi – dintre care 47 de gardieni – i-au trimis o notificare oficială cardinalului Fernando Vérgez Alzaga, preşedintele Guvernoratului Statului Vatican, care exercită puterea executivă a Sfântului Scaun, sub autoritatea papei.
„Condiţiile de muncă subminează demnitatea şi sănătatea fiecărui angajat.
Managementul defectuos este evident şi ar fi încă şi mai grav dacă el s-ar datora exclusiv scopului de a genera mai multe profituri”, au scris ei, potrivit informaţiilor dezvăluite de cotidianul Corriere della Sera şi confirmate pentru AFP de avocata lor, Laura Sgro.
Această procedură este prezentată ca fiind prima „acţiune colectivă” intentată de angajaţii Vaticanului, un oraş-stat care nu recunoaşte sindicatele.
Ea este menită să declanşeze o mediere: dacă medierea eşuează sau dacă nu există niciun răspuns din partea Vaticanului, acesta din urmă riscă să se confrunte cu un proces.
Pe fond, reclamanţii consideră că sunt victimele unor norme excesiv de restrictive şi ale unor încălcări ale dreptului la muncă şi la securitate socială.
Ei subliniază, de exemplu, că, atunci când se află în concediu medical, indiferent de motiv, nu au voie să iasă din casă, deoarece inspectorii de servicii sociale îi pot vizita în orice moment.
Unii, susţin ei, au fost sancţionaţi întrucât se aflau la medic în timpul acelor vizite la domiciliu.
Potrivit reclamanţilor, orele suplimentare sunt plătite mai puţin decât orele normale de lucru, repartizările şi promovările sunt arbitrare, iar acoperirea asigurărilor sociale în caz de încetare a activităţii este nulă.
„La Vatican, nu există nicio asigurare de şomaj, nicio măsură de sprijin financiar în caz de criză sau de pierdere totală a locului de muncă”, notează ei.
Angajaţii obligaţi să stea acasă în timpul pandemiei COVID-19 din cauza închiderii muzeelor au fost nevoiţi să ramburseze, din propriul salariu, orele neefectuate, potrivit acestora.
De asemenea, ei critică Vaticanul pentru că a acceptat un număr mai mare de vizitatori decât cel stabilit de normele de securitate.
Muzeele Vaticanului, care adăpostesc în special Capela Sixtină, au 700 de angajaţi, dintre care 300 de paznici, precum şi restauratori de artă şi cercetători de înaltă calificare care se ocupă de bogatele sale colecţii.
Ele primesc milioane de vizitatori în fiecare an şi reprezintă o sursă valoroasă de venituri pentru Sfântul Scaun.