Voluntari și FC U Craiova 1948 sunt cele două formații care au retrogradat în Liga 2.
Ilfovenii au pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj (1-0), în timp ce oltenii au fost învinși în Bănie de Hermannstadt, scor 3-1.
FC Botoșani și Dinamo vor juca baraj pentru menținerea în prima ligă, iar Poli Iași s-a salvat după victoria cu Petrolul, scor 2-0.
*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*Dinamo va juca baraj pentru menținerea în prima ligă a României.
„Câinii roșii” au câștigat disputa cu UTA Arad, după un meci bun făcut pe stadionul Arcul de Triumf.
Abdallah a deschis scorul în minutul 14 pentru Dinamo, iar căpitanul Patriche a majorat diferența 4 minute mai târziu.
În a doua repriză, oaspeții au rămas și în inferioritate numerică după eliminarea lui Ezekiel, însă dinamoviștii au rămas și ei în 10 oameni după ce Patriche a văzut cartonașul roșu.
Dinamo va întâlni Csikszereda la baraj.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Dinamo și UTA AradFC Voluntari a retrogradat în Liga 2.
Ilfovenii nu au reușit să ia nici măcar un punct din disputa cu formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău.
„Șepcile roșii” au marcat în minutul 18 al partidei prin Dan Nistor, care a transformat o lovitură de la 11 metri.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Voluntari și U ClujDeși a odihnit o parte din titulari pentru meciul din finala Cupei României, Oțelul a câștigat disputa de pe teren propriu cu FC Botoșani.
Echipa antrenată de Dorinel Munteanu nu a stat la discuții cu formația patronată de Valeriu Iftime și a marcat de două ori în prima repriză prin Gaitan (min 12) și Rusevic (min 45+1).
Botoșaniul va întâlni CS Mioveni la baraj.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Oțelul și BotoșaniPoli Iași și-a asigurat prezența în viitorul sezon al SuperLigii României.
Formația antrenată de Tony a fost susținută de un stadion plin în Copou și a reușit să se impună în duelul cu Petrolul Ploiești, scor 2-0.
Moldovenii au controlat partida cu găzarii și au reușit să spargă gheața în a doua repriză.
Itu a deschis scorul în minutul 69, iar la faza imediat următoare, Bettaieb a făcut 2-0 (min 70).
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre Poli Iași și PetrolulÎn fața propriilor suporteri, FC U Craiova 1948 nu a reușit să se salveze și va juca din sezonul următor în cea de-a doua divizie a fotbalului românesc.
Gruparea pregătită de Eugen Trică a deschis scorul în minutul 47 prin Blănuță, însă sibienii au întors rezultatul.
Mino Sota a egalat în minutul 55, iar Gabi Iancu a marcat o dublă în minutele 59 și 82.
Suporterii gazdelor s-au înfuriat și au început să arunce cu scaune și torțe în teren, motiv pentru care meciul a fost întrerupt.
Aici poți vedea rezumatul partidei dintre FC U Craiova și Hermannstadt1.
UTA Arad – 37 puncte2.
Oțelul Galați – 363.
FC Hermannstadt – 344.
Universitatea Cluj – 335.
Petrolul Ploiești – 296.
Poli Iași – 27 7.
FC Botoșani – 25 8.
Dinamo București – 25 9.
FC Voluntari – 2410.
U Craiova 1948 – 22.
>> Gafă incredibilă la Dinamo? L-a transferat pe fostul jucător al Barcelonei, dar s-ar fi ales cu fratele lui geamăn: „Au încercat rezilierea de 5-6 săptămâni” Final.
Min 89: Căpitanul Patriche este eliminat și va lipsi în prima manșă a barajului.
Min 62: Cartonaș roșu UTA! Ezekiel este eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben.
Min 46: A început a doua repriză.
Pauză.
Min 18: GOOOOL DINAMOOO! Patriche profită de o greșeală în defensiva oaspeților și face 2-0.
Min 14: GOL DINAMO! Abdallah deschide scorul cu o lovitură de cap.
Min 1: A început meciul.
Dinamo: Golubovic – De Moura, Patriche, Homawoo, Amzăr – Milanovc, Gnahore, Pavicic – A.
Bani, Abdallah, Politic Rezerve: Răilean, Began, Gregorio, Iglesias, D.
Irimia, Ilic, Bordușanu, Neagu, R.
Grigore, Al.
Irimia, Roșu, Costin.
Antrenor: Zeljko KopicUTA: Kucher – Căpușă, Conte, Stolnik, Trif – Micovschi, Mihai, Vulturar – Ezekiel, Luckassen, Omondi.
Rezerve: Bocean, Vîlcu, Stalh, David, Pop, Iurasciuc, Tudorie, Joao Pedro, Lopez.
Antrenor: Mircea RednicFinal.
Min 78: Nemec a reluat cu capul o minge venită din centrarea lui Boboc, dar mingea a trecut oe lângă vinclu, foarte aproape de gol.
Min 77: Rogulic primește o pasă foarte bună de la Nistor, la marginea careului de 16 metri, face o fentă și șutează spre colțul lung, dar Fernandez a respins.
Min.
61: Matricardi a reluat din 2-3 metri, cu latul o minge lovită de cu capul, după un corner, de Nemec dar Gertmonas a avut o paradă extraordinară și a blocat mingea.
Min 46: A început a doua repriză.
Pauză.
Min 18: GOL U CLUJ! Nistor marchează din lovitură de la 11 metri.
Min 1: A început meciul.
FC Voluntari: Fernandez – Ricardinho, Matricardri, Armaș – Boboc, Cascini, Crepulja, Rață, Aliji – Popescu, Nemec.
Rezerve: Vâlceanu, Florea, Carnat, Ciobanu, Voican, Merloi, Dumtier, Răduț, Droppa, Paz, Lambrinoc, Turda.
Antrenor: Florin PîrvuU Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Thalisson, Chipciu – Silaghi, Simion, Bic, V.
Gheorghe – D.
Nistor – Roguljic.
Rezerve: Gorcea, Chinteș, Mitre, Techereș, Roger, Grobry, Pănoiu, Ilie, Anselmo.
Antrenor: Ioan Ovidiu SabăuFinal.
Min 46: A început a doua repriză.
Pauză.
Min 45+1: GOOOOOL! Oțelul face 2-0 prin Rusevic.
Min 12: GOL OȚELUL! Gălățenii deschid scorul prin Gaitan.
Min 1: A început meciul.
Oțelul Galați: Ed.
Pap – Adăscăliței, J.
Cisse, Ghiocel, Miguel Silva – Gaitan, Zivulic (cpt.
), Jardan – R.
Tănasă, Rusevic, Malle.
Rezerve: R.
Stoian – I.
Neagu, Cisotti, Maciel, Bodișteanu, Lameira, Bordun, Zhelev, Farcaș, S.
Rus, L.
Panait, Yabre.
Antrenor: Dorinel MunteanuFC Botoșani: Kukic – R.
Benzar, Sadiku, Miron (cpt.
), Țigănașu – Ed.
Florescu, Dican, Ferreira – Mitrov, E.
Lopez, Kaprof.
Rezerve: Ducan – Adams, Șeroni, Petro, E.
David, I.
Filip, Gligor, Mouaddib, Mailat, L.
Fulop, Margiotta, Ofosu.
Antrenor: Bogdan AndoneFinal.
Min 70: GOOOOOL! Ieșenii marchează pentru 2-0 prin Bettaieb.
Min 69: GOOOOL POLI IAȘI! Itu marchează din pasa lui Roman.
Min 55: Ocazie mare Poli Iași.
Buș este găsit excelent la 11 metri de poarta adversă, dar atacantul lui Poli Iași nu reușește să înscrie.
Min 54: Ocazie mare Poli Iași.
Ștefanovici îi pasează lui Alin Roman la marginea careului, dar șutul decarului ieșenilor trece pe lângă poartă.
Min 46: A început a doua repriză.
Pauză.
Min 10: Ocazie mare pentru ieșeni.
Ștefanovici scapă singur cu portarul advers, însă fotbalistul gazdelor îl ia la țintă pe Zima.
Min 1: A început meciul.
Poli Iași: Lung Jr.
– Todoroski, F.
Ilie, Samayoa, Ispas – Bordeianu, Marchioni – Șteafanovici, A.
Roman, Bettaieb – Buș.
Rezerve: Ailenei, Katanec, Bouhenna, Martac, Jatoba, Saghiri, Itu, Oliveira, Gheorghiță, Kabran, Harrison, A.
Ciobanu.
Antrenor: Tony da SilvaPetrolul Ploiești: Zima – Hanca, Papp, Meijers, Huja, Țicu – Musi, Seto, Dumitriu, Grozav – A.
Berisha.
Rezerve: Bălbărău, Eșanu, Garutti, Dumitrache, D.
Radu, Jyry, Bucur, Ișfan, M.
Bratu, Irobiso, Răducan.
Antrenor: Laszlo BalintFinal.
Meciul a fost întrerupt din cauza suporterilor olteni care au aruncat cu scaune în teren.
Min 82: Gabi Iancu face 3-1.
Min 59: GOOOL! Hermannstadt preia conducerea prin Gabi Iancu.
Min 55: GOL! Mino Sota egalează.
Min 47: GOOOL CRAIOVA! Blănuță marchează din pasa lui Chițu.
Min 46: A început a doua repriză.
Pauză.
Min 30: Gol anulat pentru sibieni.
Paraschiv centrează și Stoica trimite în poartă din prima, cu latul.
Reușita e anulată, însă, pentru poziție de ofsaid la cel din urmă.
Min 1: A început meciul.
FCU Craiova: Gurău – Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas – Vl.
Pop, Van Durmen – Baeten, Bauza, Bahassa – Blănuță.
Rezerve: Enache, Kvakic, Negru, Lekiatas, Dragu, Vl.
Achim, Dr.
Albu, Blidar, Sidibe, J.
Ibrahim, Chițu.
Antrenor: Eugen TricăHermannstadt: Căbuz – Butean, Bejan, Ionuț Stoica, Opruț – Balaure, Murgia, M.
Sota, Ianis Stoica – Neguț, Paraschiv.
Rezerve: Muțiu, Medina, Antoche, G.
Iancu, Dr.
Iancu, Bucuroiu, Biceanu, Oroian, Jipa, Ciubotariu, Fonseca.
Antrenor: Marius Măldărășanu