Meciul dintre FCSB și CFR Cluj a fost cel la finalul căruia bucureștenilor le-a fost înmânat trofeul de campioni ai României.
Roș-albaștrii au câștigat titlul după meciul cu Farul, din etapa a 6-a a play-off-ului, dar au primit medaliile în data de 11 mai, în meciul cu CFR.
Miza reală a partidei este reprezentată de clasarea pe locul secund.
CFR are ocazia să o depășească pe Universitatea Craiova, care joacă luni pe terenul celor de la Farul Constanța.
Dobrogenii mai au doar șanse teoretice la locurile care pot oferi o cale către UEFA Conference League.
Unicul gol al partidei, una cu miză doar pentru oaspeţi, a fost marcat de Philip Otele (76), cu o execuţie din foarfecă.
Clujenii au mai avut ocazii mari de gol prin Daniel Bîrligea (9) şi Ciprian Deac (30), în timp ce FCSB a ratat prin Florinel Coman (61).
Prin acest succes, CFR şi-a asigurat locul pe podium.
La meci au asistat 54.
673 de spectatori, un record pentru Arena Naţională.
Meciul este urmat de ceremonia de înmânare a tricourilor de campioni, a medaliilor şi a trofeului de campioană.
Roş-albaştrii vor sărbători titlul în centrul oraşului, drumul de la stadion fiind străbătut într-un autocar descoperit.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro