Handbal (f): Gloria Bistrița va juca finala EHF European League, după ce a învins Dunărea Brăila

Spread the love

Gloria Bistrița a învins sâmbătă Dunărea Brăila, scor 37-26 (20-14) și s-a calificat în finala EHF European League la handbal feminin, unde va întâlni câștigătoarea dintre Storhamar și Neptunes Nantes.

Calificate în Final Four-ul EHF European League de la Graz, Gloria Bistrița și Dunărea Brăila s-au întâlnit sâmbătă pentru un loc în marea finală.

Formația antrenată de Florentin Pera a controlat ambele reprize, iar la pauză avea deja un avans de șase goluri (20-14).

Principalele marcatoare au fost Laslo (9 goluri) și Niombla (5 goluri) pentru Gloria Bistrița, în timp ce de la Dunărea Brăila s-au remarcat Jezic (7 goluri) și Liscevic (4 goluri).

În cea de-a doua semifinală se vor întâlni de la ora 19:00 norvegienele de la Storhamar și franțuzoaicele de la Neptunes Nantes.

Campioana en-titre este Ikast Handbold, echipă care a evoluat în acest sezon în Liga Campionilor.

Gloria Bistrița este singura echipă neînvinsă în această ediţie a European League.

De cealaltă parte, Dunărea Brăila pierduse un singur meci din cele 12 jucate (a venit din preliminarii).

Lasă un răspuns