Rusia și Ucraina continuă să se atace reciproc în cea de-a 807-a zi a războiului.
Kievul a anunțat vineri dimineața că a respins un atac rusesc cu drone în timp ce un oficial rus din regiunea Kaluga a anunțat un incendiu la o întreprindere după un atac cu vehicule aeriene fără pilot.
Incendiul a izbucnit la o rafinărie, potrivit presei de stat.
Acesta a fost stins și nu au existat victime, a susținut guvernatorul regional.
De asemenea, Moscova a fost ținta unui atac cu dronă, susține primarul capitalei Federației Ruse.
09:35Rusia a pierdut 479.
710 de soldați în Ucraina de la începutul războiului, potrivit armatei ucrainene.
Conform sursei citate, 980 de militari ruși au murit în ultimele 24 de ore, notează The Kyiv Independent.
09:15Primele imagini cu incendiu de la rafinăria din Kaluga, atacată în cursul nopții.
🔥 The oil refinery in Kaluga, russia, was once again targeted by drones and burning all night.
pic.
twitter.
com/jwJlYG1ZiERafinăria a mai fost atacată în luna martie 2024.
09:08Ministerul rus al Apărării a declarat pe Telegram că cinci drone ucrainene au fost distruse în cursul nopții deasupra regiunilor Moscova, Briansk și Belgorod, notează Reuters.
Guvernatorul regiunii Briansk, care se învecinează cu Ucraina, a declarat că nu au fost victime și nici pagube materiale în urma atacului.
08:52Ținta atacul ucrainean cu dronă din regiunea rusă Kaluga a fost o rafinărie, potrivit unor surse citat de agenția de stat RIA Novosti, scrie Reuters.
Guvernatorul regional Vladislav Șapșa nu a precizat la ce întreprindere a izbucnit incendiul.
RIA Novosti a relatat că trei containere cu motorină și unul cu păcură au fost mistuite de incendiu la rafinăria Pervyi Zavod din Kaluga.
08:30Președintele rus Vladimir Putin a înaintat candidatura lui Mihail Mișustin pentru funcția de prim-ministru către Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, citat de agenția de stat rusă TASS.
07:55 Forțele ruse de apărare aeriană au doborât o dronă în districtul orașului Podolsk din regiunea Moscova, potrivit primarului capitalei Federației Ruse, Serghei Sobinian, citat de presa de stat.
Oficialul rus a declarat că vehiculul aerian fără pilot viza Moscova.
Din informațiile preliminare, nimeni nu a fost rănit, potrivit edilului, citat de TASS.
07:45Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus toate cele 10 drone de atac lansate de Rusia în cursul nopții, au anunțat vineri dimineața forțele aeriene ucrainene, informează Reuters.
Forțele aeriene au precizat, într-o declarație pe Telegram, că Rusia a lansat, de asemenea, două rachete antiaeriene ghidate.
Sursa citată nu a precizat ce s-a întâmplat cu rachetele.
07:40Un atac cu dronă din Ucraina a provocat un incendiu de scurtă durată la o întreprindere din regiunea rusă Kaluga, a declarat vineri guvernatorul regiunii, conform Reuters.
„Incendiul a fost acum stins”, a declarat guvernatorul, Vladislav Șapșa, pe Telegram.
„Potrivit datelor preliminare, nu există victime”.
Nu este clar ce întreprindere a fost afectată, mai scrie Reuters.
–––––.