Statele Unite au adăugat joi pe lista lor neagră comercială 37 de entităţi chineze, printre care unele companii având legătură, potrivit Washingtonului, cu survolarea teritoriului american de către un presupus balon chinezesc de supraveghere la începutul anului 2023.
Departamentul Comerţului a declarat că îi vizează şi pe cei care vor să achiziţioneze produse americane pentru a face să progreseze capacităţile tehnologice cuantice ale Chinei, scrie Agerpres.
„Aceste activităţi au aplicaţii militare substanţiale şi constituie o ameninţare semnificativă la adresa securităţii naţionale americane”, a subliniat departamentul într-un comunicat.
Companiile adăugate la „lista de entităţi” pot obţine articole şi tehnologie americană doar cu autorizaţie guvernamentală.
Unele entităţi vizate sunt, de asemenea, legate de progrese în programele nucleare ale Chinei sau „implicate în transportul de articole controlate spre Rusia” după invadarea Ucrainei de către Moscova în 2022, a adăugat Departamentul Comerţului.
„Trebuie să rămânem vigilenţi în eforturile noastre de a împiedica astfel de entităţi să acceseze tehnologii americane care ar putea fi utilizate în moduri ce pot dăuna securităţii noastre naţionale”, a declarat subsecretarul pentru comerţ, industrie şi securitate, Alan Estevez, citat în comunicat.
În februarie 2023, Departamentul Comerţului adăugase deja şase entităţi chineze pe lista restricţiilor comerciale după incidentul cu balonul.
Acest balon uriaş a traversat Statele Unite de la vest la est, din Alaska până în Carolina de Sud, de la sfârşitul lui ianuarie până la începutul lunii februarie 2023.
El a trecut pe deasupra unor instalaţii militare strategice.
Balonul a fost doborât pe 4 februarie deasupra Oceanului Atlantic, iar resturile sale au fost recuperate de armata americană, care de atunci i-a studiat conţinutul.
Incidentul a adăugat noi tensiuni în relaţiile dintre Beijing şi Washington.
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a anulat o călătorie planificată de mult timp în China.
Washingtonul a insistat că era un balon de spionaj, ceea ce Beijingul a negat, susţinând că a deviat neintenţionat în spaţiul aerian american.