Copiilor le place să li se acorde atenție de către părinți pentru că atunci se simt văzuți și auziți, atunci se simt importanți.
Și ideal este să primească această atenție fără să fie nevoiți să facă gesturi care să o atragă, fără să plângă, să țipe, să se tăvălească, să aibă crize de furie sau orice alt comportament prin care să dea de înțeles că au nevoie de atenție.
Indiferent de vârstă, fiecare copil ar trebui să primească atenție în fiecare zi.
Avem mai multe sfaturi de aplicat în viața de zi cu zi pentru conexiuni mai bune între părinți și copii.
Atenția acordată copilului poate fi pozitivă sau negativă.
Cea pozitivă înseamnă să te joci cu el, să îl îndrumi, să îl ajuți, iar cea negativă înseamnă să îl cerți, să țipi la el, să îl pedepsești.
Decât să fie ignorați, copiii preferă atenția negativă.
Așa că dacă nu li se acordă atenție pozitivă, vor încerca să-i determine pe părinți să le-o acorde pe cea negativă, provocându-le o reacție, oricare ar fi ea.
Cu atâtea responsabilități zilnice, cu atâtea lucruri de făcut contra cronometru, cu atât de puțin timp liber rămas, chiar și părinților care au un singur copil poate să li se pară dificil să acorde copiilor atâta atenție pozitivă câtă își doresc ei.
Iar când sunt doi sau mai mulți copii, lucrurile deja sunt și mai complicate, părinții abia reușind eventual să fie arbitri în inevitabilele dispute cotidiene dintre ei.
Chiar dacă sunt frați, între copii există diferențe în ceea ce privește personalitatea, interesele și preferințele.
Prin urmare, este o provocare pentru părinți să îl facă pe fiecare să se simtă atât de important pe cât își dorește, să îi acorde atâta atenție pe cât are nevoie și să nu aibă impresia că celălalt primește mai multă decât el.
Pentru că asta este cea mai mare problemă pe care cred frații că o au.
Mai cu seamă dacă între ei există o diferență mai mare de vârstă, lupta pentru validare este și mai aprigă.
Cel mare suferă pentru faptul că cel mic este acum centrul atenției, iar cel mic este – să zicem – „invidios” pe privilegiile și libertățile pe care le are cel mare.
Și totuși, inclusiv în situații de genul acesta, există soluții care să-i împace pe toți.
Totul stă în diplomația cu care părinții reușesc să-și împartă atenția.
Poate că nu vor reuși să facă lucrurile perfect de fiecare dată, în fiecare zi.
Însă copiilor trebuie să li se spună, să știe, că mama și tata se străduiesc să petreacă timp cu fiecare dintre ei în parte, în afara timpului pe care îl petrec împreună, ca familie.
Și să se țină de promisiune.
Până la urma este vorba de niște pași simpli care trebuie urmați.
Fiecare copil e bine să aibă propriul timp petrecut cu părintele.
Și să nu crezi că trebuie să faci lucruri ieșite din comun, memorabile, care să necesite un consum uriaș de timp și energie.
Copiii sunt mulțumiți chiar și cu doze zilnice mici de atenție.
Pot fi chiar activitățile obișnuite vârstei, cele de zi cu zi.
Important este să petreceți momente autentice împreună.
De exemplu, să te joci cu el pe podea, cu mașinuțele, sau să construiți împreună din piese Lego.
Să colorați, să modelați figurine din plastilină sau să vă implicați în realizarea unui proiect, dacă este vorba de un școlar.
Să stați efectiv de vorbă despre lucrurile care îl interesează, dacă este adolescent.
Vei constata cât de mult contează pentru copil chiar și puțină atenție, cum îl face să se simtă iubit și apreciat.
Dr.
Laura Markham, psiholog clinician, mamă a doi copii și autoarea unor cărți de parenting de mare succes, devenite bestsellere internaționale, susține că toți părinții care au început să petreacă astfel de perioade speciale de timp cu copiii, au constatat schimbări semnificative în comportamentul lor, în sens pozitiv.
Sunteți părinți ocupați, care muncesc de dimineața până seara târziu și nu mai aveți resurse de energie pentru a vă juca sau discuta cu copiii, seara.
Folosiți un mic truc: petreceți dimineața cinci minute – sau cât vă permite timpul – cu câte un copil.
Azi cu unul, mâine cu celălalt.
Ghemuiți-vă lângă el, în pat, înainte ca ceilalți să se trezească, stați de vorbă, jucați-vă, alintați-vă.
Sunt niște momente neprețuite pentru copil!Copiii trebuie să se simtă incluși în activitățile familiei în egală măsură.
O metodă simplă este ca, pe rând, fiecare dintre copii să decidă ce activități de familie urmează să fie organizate.
Și nu doar să aleagă activitatea, dar să se și implice în organizarea ei.
Sigur, atribuțiile trebuie să fie în funcție de vârsta copilului, să fie rezonabile și realizabile.
De exemplu, ar putea alege meniul cinei de sâmbătă seara, ar putea alege filmul care să fie vizionat sau ar putea planifica o excursie la iarbă verde.
Dar la pregătirile efective vor participa toți membrii familiei, ca o echipă!Copiii se simt importanți în cadrul familiei atunci când primesc sarcini.
Și nu doar dintre cele care îi privesc personal, ci care ajută întreaga familie.
Mare grijă, toți copiii familiei vor primi sarcini, dar adaptate vârstei fiecăruia! Niciunul nu ar trebui să se simtă frustrat că face lucruri mai dificile, mai complexe sau care necesită mai mult timp, decât altul.
Categoric, copiii sunt diferiți, chiar dacă sunt frați.
Fiecare cu talentele și aptitudinile lui.
Dar niciodată nu ar trebui ca ele să îl definească.
„El e sportivul familiei.
” „Ea este bună la matematică, frate-său abia dacă ia o notă de 6.
” În niciun caz un copil nu trebuie să rămână cu impresia că este prețuit pentru realizările lui într-un anumit plan și că acesta este motivul pentru care primește mai multă atenție.
Între noi fie vorba, unul poate fi mai năzdrăvan decât celălalt.
Mai neatent, mai neîndemânatic, mai mofturos, mai somnoros.
Oricare i-ar fi „defectele”, ele nu trebuie scoase niciodată în evidență și nu trebuie arătat cu degetul și învinuit pentru neplăcerile create întregii familii („Dacă fratele tău se trezea la timp, nu am fi întârziat”, „Nu vă mai puteți uita pe tabletă pentru că fratele tău a spart-o”).
Acest lucru îl va face să se considere marginalizat, acumulând furie și resentimente.
Timpul petrecut individual cu fiecare copil în parte este, cu siguranță, cea mai bună alegere pentru a-i arăta că îi oferi atenția ta de părinte.
Stabiliți un program, o zi a săptămânii pentru fiecare copil, în care să aveți activități împreună.
Poate fi o plimbare în parc, cu bicicletele, poate fi un spectacol de teatru sau un film pentru copii, puteți juca tenis sau fotbal, puteți vizita un muzeu sau puteți merge să mâncați împreună o înghețată.
Dacă nu aveți atâta timp la dispoziție, asta nu înseamnă că nu vă puteți atinge acest obiectiv, de a petrece timp individual cu copilul.
Specialiștii de la Relate Counseling Center susțin că și 10-15 minute pe zi pot îmbunătăți nu numai legătura părinte-copil ci și stima de sine și încrederea acestuia.
Rămâne doar să cauți cel mai bun mod de a folosi acel sfert de oră.
Deși timpul individual este important, timpul în familie, ca grup, este necesar pentru a avea garanția că toată lumea se simte inclusă.
Dacă unul dintre copii poate că va refuza uneori activitatea propusă, nu va vrea să participe la ea – refuzul fiind de fapt încercarea de a câștiga și mai multă atenție individuală -, neimplicarea aceasta îi va stimula sentimentul de izolare.
Atitudinea părintelui trebuie să fie fermă, și copilul convins să iasă din zona lui de confort, explicându-i-se că activitățile de familie nu se negociază, ele sunt obligatorii pentru toată lumea, fie că sunt adulți sau copii.
Sursa foto: Dreamstime.
com
