Președintele Klaus Iohannis este primit de Joe Biden, marți, la Casa Albă.
De asemenea, în vizita sa de trei zile la Washington, Iohannis va primi premiul „Distinguished International Leadership Award” din partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”.
21:35 Biden a încheiat scurta conferință din fața presei spunând că România a fost un stâlp al NATO în Europa.
21:32 Klaus Iohannis a declarat că acceptarea României în NATO a constituit piatra de temelie pentru drumul spre democrație al țării noastre.
Președintele a amintit și de Visa Waiver cerând scoaterea acesteia pentru românii care vor să călătoarească peste ocean.
21:30 Joe Biden a lăudat România pentru ajutorul acordat Ucrainei și pentru participarea la exercițiile NATO, dar ne-a și mulțumit pentru găzduirea de soldați americani pe teritoriul țării noastre.
21:26Președintele SUA, Joe Biden, l-a lăudat marți pe președintele României, Klaus Iohannis, pentru leadership-ul său și pentru că a oferit securitate în zona Mării Negre în timpul războiului din Ucraina, în cadrul unei întâlniri la Casa Albă.
Iohannis a declarat că aliații trebuie să găsească modalități de a împiedica Rusia să câștige războiul din Ucraina și a dat asigurări că țara noastră va continua să sprijine Kievul.
21:10 Administrația Prezidențială anunță că nu poate transmite LIVE evenimentul de primire al președintelui României, Klaus Iohannis, de către omologul său american20:55Primirea președintelui Klaus Iohannis de către Joe Biden este întârziată.
Evenimentul urmează să aibă loc la ora 21.
00, potrivit Administrației Prezidențiale20:27Declarațiile de presă ale președintelui Iohannis sunt așteptate la aproximativ 21.
30, ora RomânieiKlaus Iohannis se află de marți și până în 9 mai într-o vizită de lucru la Washington, fiind însoțit de miniștrii de Externe și de Interne, Luminița Odobescu și Cătălin Predoiu.
Astăzi, de la 20:30, ora României, Iohannis este primit la Casa Albă de către președintele SUA, Joe Biden.
Conform Administrației Prezidențiale, vor fi discutate „teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale”, precum situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre și întărirea securității în spațiul euroatlantic.
„Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.
Vizita Președintelui Klaus Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice”, mai spune Administrația Prezidențială.
Miercuri, 02:00, ora României, Iohannis va avea o întrevedere și cu președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.
Tot miercuri, de la 18:30, ora României, Klaus Iohannis va primi premiul „Distinguished International Leadership Award”pentru 2024 din partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său de lider transatlantic şi european”.
Premiul îi va fi decernat lui Iohannis în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.
Președintele Klaus Iohannis este primul șef de stat european care primește această distincție, în cei 24 de ani de la înființarea premiului, conform Administrației Prezidențiale.
Consiliul Atlantic este o organizație americană de tip „think tank”, fondată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaționale.
Anual, Consiliul Atlantic premiază un număr restrâns de personalități.
Printre personalitățile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără președinții Statelor Unite ale Americii George W.
Bush (2018), William J.
Clinton (2010) și George H.
W.
Bush (2009), vicepreședintele SUA Joseph R.
Biden, Jr.
(2011) – actualul președinte al SUA, președinții Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) și Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009), prim-ministrul britanic Tony Blair (2008).