Ioan Varga, patronul clubului CFR Cluj, a anunțat marți că Dani Coman va fi noul președinte al grupării din SuperLiga.
>> Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la RapidÎntr-un interviu pentru Fanatik, Neluțu Varga a afirmat că a bătut deja palma cu fostul portar, iar mutarea va fi oficializată în următoarele zile.
În vârstă de 45 de ani, Dani Coman a fost președinte al cluburilor Astra Giurgiu (2015-2021 / a câștigat titlul în 2016) și FC Hermannstadt (2021-2022 și 2023-2024).
La începutul lunii aprilie, Cristi Balaj a demisionat din funcția de președinte al CFR-ului, după ce clujenii au fost învinși de Corvinul Hunedoara, scor 4-0, în sferturile Cupei României.
„M-am întâlnit cu Dani Coman.
A fost o discuţie interesantă şi constructivă.
În proporţie de 90%, Coman este noul preşedinte al lui CFR Cluj.
Când vorbesc despre preşedinte, vorbesc chiar despre această funcţie.
Dani Coman va fi preşedinte cu puteri depline la clubul nostru.
A mai rămas ca vineri, Dani Coman să aibă o discuţie cu Dan Petrescu, să îi explice şi antrenorul nostru cum vede lucrurile, să se pună de acord pe tot ceea ce înseamnă strategia clubului.
După această discuţie, probabil vom face anunţul oficial că Dani Coman este noul preşedinte al CFR-ului.
Mi l-am dorit pe Dani Coman de mai multe ori, mă bucur că suntem aproape să batem palma.
Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt ca şi încheiate.
Am văzut un Dani Coman ambiţios care îşi doreşte să facă performanţă şi să îşi arate valoarea pe care o ştim cu toţii.
Pe final de săptămână, vineri, probabil, vom face şi anunţul oficial.
Dani Coman va fi noul preşedinte al celor de la CFR Cluj.
Abia aşteptăm să ne apucăm de treabă.
Vreau să readucem CFR-ul acolo unde îi este locul.
Vorbim, bineînţeles, de campioana României” – Neluţu Varga pentru Fanatik.
La revenirea pe banca echipei CFR Cluj, Dan Petrescu s-a impus cu 3-2 în fața Rapidului.
Antrenorul în vârstă de 56 de ani are obiectiv clasarea pe locul secund în SuperLiga, iar în ultimele etape se va duela cu FCSB (deplasare) și Farul Constanța (acasă).
1.
FCSB – 49 puncte2.
Universitatea Craiova – 40 p3.
CFR Cluj – 40 p4.
Farul Constanța – 35 p5.
Sepsi Sfântu Gheorghe – 31 p6.
Rapid București 29 p.