Criza tranformatoarelor electrice / Penuria din Europa se va simți în facturile consumatorilor de energie

Spread the love

Lipsa transformatoarelor electrice pune în pericol construirea rețelelor energetice europene, prelungește termenele de realizare a proiectelor și contribuie la o creștere a prețurilor, care se va simți în facturile consumatorilor europeni, avertizează cercetătorii și experții, potrivit Euractiv.

com.

UE se află în mijlocul unei dezvoltări masive a rețelei de electricitate, estimată la 584 de miliarde euro până în 2030.

Această extindere este necesară pentru a deservi milioanele de vehicule electrice noi și pompe de căldură, dar și pentru noile parcuri eoliene și fotovoltaice.

„Ne confruntăm cu o penurie de transformatoare în Europa”, a declarat Savannah Altvater, reprezentant Eurelectric.

Se estimează că în UE și Norvegia sunt instalate aproximativ 4,5 milioane de transformatoare.

Acestea se găsesc peste tot în rețeaua electrică, fiind folosite pentru creșterea și scăderea tensiunii.

De la turbina eoliană până la un simplu consumator, tensiunea electrică se poate schimba de până la șase ori, arată Euractiv.

com.

Importanța critică a transformatoarelor pentru sistemele de alimentare este dovedită și în Ucraina, unde Rusia țintește în permanență aceste dispozitive.

Europa a trimis 2.

700 de transformatoare în Ucraina, adâncind și mai mult deficitul din țările membre.

„Toată lumea are nevoie de transformatoare”, a spus Joannes Laveyne, cercetător în cadrul Universității Ghent.

Timpii de execuție a transformatoarelor, care înainte erau de 9 până la 12 luni, sunt acum cel puțin dublu, a spus cercetătorul.

Acesta a observat personal întârzieri execuție, dar și creșteri ale prețurilor la transformatoarele necesare pentru laboratorul său de la Universitatea Ghent.

Aceste întârzieri sunt resimțite și mai acut de industrie.

„Fără să rezervați cu ani înainte capacitatea de producție a producătorilor europeni, nu veți avea nicio șansă să obțineți un transformator.

Este o problemă uriașă”, a explicat Zsuzsa Cseko, consilier pentru probleme de rețea la Eurelectric.

Aceste întârzieri ar putea pune în pericol obiectivele UE în materie de climă și independență energetică.

De exemplu, în Germania, lipsa transformatoarelor poate cauza întârzieri de până la doi ani în dezvoltarea eoliană offshore.

Aceste întârzieri apar deoarece cele mai mari transformatoare au design personalizat și, deși sunt relativ puține la număr în comparație cu modelele mai mici, „au un impact enorm asupra funcționării rețelei electrice”, a spus Laveyne.

Numărul producătorilor și capacitatea lor de producție nu pare să crească.

Doar trei companii mari domină piața: Compania germană Siemens, compania americană General Electric și cea japoneză Hitachi.

Reticența companiilor europene de a investi în noi unități de producție vine din lipsa de certitudine dincolo de 2030.

Sunt multe comenzi până în 2030 ca urmare a politicilor europene precum Green Deal.

Însă, producătorii ezită să investească din cauza incertitudinii cu privire la obiectivele pentru 2040.

Un alt motiv este lipsa muncitorilor calificați.

Transformatoarele sunt „un produs foarte dificil” care necesită „multă forță de muncă tehnică pentru a le construi”.

Parte din proces este automatizat, însă transformatoarele mari, la comandă, sunt produse prin „muncă manuală”, a spus Laveyne.

Un al treilea motiv este lipsa de componente esențiale, care sunt produse doar de câteva companii în întreaga lume.

O altă problemă ar fi prețurile mari.

Pentru producerea tranformatoarelor se folosesc oțel și cupru de înaltă calitate, pentru care prețurile s-au dublat în ultimii cinci ani.

Aceste costuri suplimentare sunt transferate, în cele din urmă, către consumatori.

Lasă un răspuns