Oricât de bine ați crede că este să aveți un copil perfecționist, acest lucru poate fi extrem de dureros.
Atât pentru copil, cât și pentru părinți, martori la zbaterile lui de a evita greșelile.
Până la un punct, dorința de a fi mai bun, de a-și dori să realizeze mai mult este perfect normală.
Dincolo de acest punct, însă, este multă durere și o teamă catastrofală de eșec.
Ce să faci dacă ai un copil perfecționist și de ce nu este bine să fie așa, explicăm pe larg.
Copiii perfecționiști își stabilesc adesea obiective nerealiste și au o frică extremă de eșec.
Sunt autocritici și ușor frustrați.
Ei exercită asupra lor înșiși o presiune imensă, angajându-se în modele de gândire negative.
Când reușesc ceea ce își propun, abia dacă se bucură de realizările lor.
Când eșuează, generalizează.
Spre exemplu, dacă nu reușesc să ia un examen, pot spune: „Nu voi lua niciodată examenele astea.
Nu mă descurc la teste!”Diferența dintre perfecționism și lupta pentru excelență este că primul implică stabilirea unor standarde nerealiste sau de neatins.
Copiii care se străduiesc să atingă excelența se concentrează pe îmbunătățirea continuă și reușesc să învețe din greșeli.
La polul opus, copiii perfecționiști se tem adesea să eșueze, ceea ce duce la anxietate, lipsa implicării de teama insuccesului și nemulțumire constantă.
Lupta pentru excelență înseamnă stabilirea obiectivului de a-și îmbunătăți în mod constant notele, studiind în mod regulat, căutând ajutor atunci când este necesar și urmărind o înțelegere profundă a subiectului.
Acești copii recunosc că greșelile fac parte din procesul de învățare și le folosesc ca oportunități de creștere.
Un perfecționist este obsedat de obținerea unui punctaj maxim la fiecare sarcină sau examen.
Cu acest scop în minte, un astfel de copil petrece mult timp studiind, adesea în detrimentul altor activități sau a stării generale de bine.
Perfecționismul este nesănătos și dăunător, în special pentru copiii mici care încă își dezvoltă stima de sine.
Aveți grijă ca, în timp ce încurajați copilul să își îmbunătățească abilitățile ca să reușească, să stabiliți așteptări realiste și ajutor pentru a le atinge.
Specialiștii deosebesc perfecționismul pozitiv de cel negativ.
Primul face referire la acele așteptările nerealist de mari ale unui copil care i-ar putea servi bine în viață.
Perfecționiștii pozitivi se ghidează în viață după reușite, nu după nereușite.
Unii îl mai numesc adaptativ și ne aduce avantaje.
Perfecționismul negativ este dăunător.
Perfecționiștii negativi sunt ghidați de teama de a nu greși.
Nereușitele, în cazul lor, le afectează aprecierea și valoarea personală, făcându-i să se simtă rușinați.
Ei nu fac distincția între propria persoană și reușitele sau nereușitele lor.
Cercetătorii au identificat trei tipuri distincte de perfecționism:- perfecționismul orientat către ceilalți: cer celorlalți să fie perfecți, sunt critici și evaluativi;- perfecționismul orientat către sine: cer de la ei să fie perfecți și să facă lucrurile perfect;- perfecționismul cerut social: simt că li se cere de către ceilalți (profesori, părinți, antrenori) să fie și să facă lucrurile perfect.
Toate cele trei tipuri de perfecțiune pot fi dăunătoare unui copil.
Semnele pe care le puteți observa la copil variază în funcție de vârstă și de tipul de perfecționism.
Recunoașterea timpurie a semnelor de perfecționism este imperativă pentru gestionarea simptomelor.
Iată la ce ar trebui să fiți atenți:- așteptări nerealist de mari pentru ei înșiși și pentru ceilalți;- amânarea sarcinilor din cauza fricii de eșec; probleme în luarea deciziilor sau prioritizarea sarcinilor;- frustrare extremă din cauza eșecurilor;- toleranță scăzută la frustrare atunci când face o greșeală – face crize de plâns sau de furie, în funcție de vârstă;- sensibilitate ridicată la critici – are reacții exagerate, se închide în el sau, din contră, reacționează violent;- foarte critic cu ceilalți;- conștiință de sine extremă și stimă de sine scăzută.
Deși nu există o singură cauză pentru perfecționism, acesta este adesea rezultatul tendințelor înnăscute și al factorilor de mediu.
Un copil poate dezvolta perfecționism din cauza mai multor factori:- Influența părinților.
Dacă părinții pun prea mult accent pe realizări sau recompensează doar rezultatele impecabile, copiii ar putea simți presiunea de a îndeplini aceste standarde nerealiste, arată studiile.
Acești copii doresc să câștige admirație și afecțiune arătând că pot fi perfecți în toate privințele.
În cazul lor, perfecționismul poate rezulta din dorința de a reduce stresul unui părinte sau poate fi singurul mod în care un tânăr știe cum să atragă atenția.
– Trăsături de personalitate.
Trăsături precum conștiinciozitatea, orientarea spre detalii sau dorința puternică de a mulțumi figurile autoritare ar putea contribui la tendințele perfecționiste.
Cercetările arată că perfecționismul este strâns legat de anumite boli mintale, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă și tulburările de alimentație.
Acest lucru îi determină pe oamenii de știință să creadă că poate exista o componentă biologică a perfecționismului.
– Factorii de mediu.
Presiunea din partea colegilor, profesorilor sau așteptărilor societății de a excela în mediul academic, sport sau alte activități poate împinge copiii spre perfecționism.
A fi perfecționist nu îl va face pe copil să se ridice în vârf.
De fapt, perfecționismul poate avea efectul opus.
Contrar credinței populare, a fi perfecționist poate crește probabilitatea eșecului, nu a succesului.
Riscul de eșec crește deoarece o teamă cronică de eșec îi împiedică pe copii să încerce lucruri noi.
Această teamă de eșec poate determina, de asemenea, copiii să se retragă social, ceea ce duce la dificultăți în crearea și menținerea prieteniilor.
Din punct de vedere academic, în timp ce lupta pentru excelență poate motiva învățarea, perfecționismul extrem ar putea să o împiedice.
Copiii ar putea evita sarcinile provocatoare de teama de a nu fi perfecți sau le-ar putea amâna din cauza presiunii de a obține rezultate impecabile.
Copiii perfecționiști dezvoltă, de asemenea, niveluri mai ridicate de stres, deoarece sunt obligați să evite greșelile.
Nivelurile ridicate de stres duc adesea la boli fizice, cum ar fi oboseala constantă, durerile de cap și insomnia.
Deoarece copiii perfecționiști își maschează adesea durerea, ei sunt, de asemenea, mai susceptibili de a dezvolta boli mintale, cum ar fi depresia, anxietatea și tulburările de panică.
Ca părinte sau profesor, există multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă încuraja copilul să se îngrijoreze mai puțin și, în schimb, să aibă curajul de a încerca mai mult.
Iată ce puteți încerca.
Creșteți stima de sine a copilului, încurajându-l să se angajeze în activități care îl fac să se simtă bine cu el însuși, nu doar cu ceea ce poate realiza.
Sărbătorește eforturile lui, nu succesele.
Un copil perfecționist poate fi extrem de autocritic, în loc de a simți compasiunea de sine.
Încurajați-l să se trateze cu bunătate chiar și atunci când face greșeli.
Exersați autocritica sănătoasă, învățându-l să spună astfel: „Nu m-am descurcat bine de data aceasta, dar știu că mă voi descurca mai bine data viitoare”.
Spunându-i copilului că este în regulă să facă greșeli poate să nu aibă același impact ca atunci când sunteți chiar voi un exemplu de cineva care nu este perfect.
Dacă întâmpinați eșecuri, implicați-vă copilul, cerându-i părerea.
Când copilul spune că nu poate face ceva, amintiți-i să folosească cuvântul „încă”.
Acest lucru le amintește că mai e timp de îmbunătățire și că îndeplinirea obiectivelor necesită timp, efort și greșeli.
Dacă copilul simte că se află sub o mare presiune pentru a atinge perfecțiunea, reflectați și asupra așteptărilor voastre.
Este sănătos să încurajați standardele înalte, dar nu perfecțiunea.
Dacă copilul este interesat de activități competitive, cum sunt cele care implică sportul, puneți accentul pe plăcerea participării la acestea, nu pe rezultate.
Concentrați-vă pe eforturile lor și vorbiți-le despre faptul că sportul este o activitate care îi menține sănătoși și pe faptul că le permite să-și facă prieteni.
Când ajung acasă de la antrenament, întrebați-i dacă s-au distrat sau puneți-i să povestea cea mai bună parte a zilei.
Evitați să întrebați despre performanță și rezultate, cu excepția cazului în care doresc să le discute.
Dacă copilul are un comportament îngrijorător sau imposibil de gestionat, ar putea fi timpul să căutați ajutor profesional.
Fiți atenți la problemele sociale, cum ar fi autoizolarea și dorința copilului de a se retrage din anumite activități de teama eșecului.
Sursa foto:Dreamstime.
com
