Celebrul senator american de stânga Bernie Sanders, un fost candidat la fotoliul de la Casa Albă, îşi anunţă luni candidatura pentru un nou mandat în Congres, la vârsta de 82 de ani, relatează AFP, potrivit News.
ro.
”Îmi anunţ azi (luni) intenţia de a candida la un nou mandat”, anunţă într-un comunicat senatorul din Vermont.
Bernie Sanders este cunoscut ca purtător al unor ideil socialiste de peste 40 de ani, considerate mult timp utopiste sau de neconceput în Statele Unite.
El a candidat la fotoliul de la casa Albă în 2016 şi în 2020.
El s-a retras din cursă în faţa lui Joe Biden, în alegerile primare democrate, în plină pandemie covid-19.
Foarte popular în rândul tinerilor americani, senatorul a susţinut în mare politica fostului său rival democrat de la Casa Albă, cu o excepţie – Bernie Sanders a fost foarte critic în ultimele săptămâni faţă de susţinerea administraţiei Biden pentru Israel.
El a denunţat ”dezastre umanitare” în Fâşia Gaza şi ”politica atroce” a premierului siraelian Benjamin Netanyahu.
Mobilizarea propalestiniană care zguduie capusurile americane ”ar putea fi Vietnamul lui Biden”, a avertizat senatorul independent, care se teme că ar putea pierde ”nu doar tinerii, ci şi o mare parte a bazei democrate”.
Noua candidatură a lui Bernie Sanders se află în centrul unei debateri aprigi privind îmbătrânirea clasei politice americane.
Preşedintele american Joe Biden are vârsta de 81 de ani, iar Donald Trump, rivalul său republican în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, are vârsta de 77 de ani.