Relațiile dintre Madrid și Buenos Aires au devenit încordate după ce ministrul spaniol al Transporturilor, Oscar Puente, a insinuat că președintele Argentinei, Javier Milei, ar fi consumator de droguri, informează Reuters.
În timpul unei dezbateri ce a avut loc, vineri, la Salamanca, Puente a sugerat că Milei ar fi ingerat „substanțe” în timpul campaniei electorale de anul trecut.
Președinția argentiniană a dat publicității, sâmbătă, un comunicat prin care sunt condamnate remarcile lui Puente, totodată fiind atacat și premierul Spaniei, Pedro Sanchez.
Acesta este acuzat că „pune în pericol femeile spaniole prin tolerarea imigrației ilegale” și că subminează integritatea Spaniei prin acorduri cu separatiștii, în timp ce politicile de stânga au adus „moarte și sărăcie”.
Comunicatul a provocat o reacție a Ministerului de Externe spaniol în care se spune că termenii utilizați în declarația argentiniană „nu corespund relațiilor dintre două țări și popoare înfrățite”.
Odată cu alegerea lui Milei, un libertarian, ca președinte al Argentinei în luna decembrie, relațiile dintre Argentina și Spania, guvernată de o coaliție de centru-stânga condusă de Partidul Socialist al lui Sanchez, s-au răcit semnificativ.
Milei a susținut public Vox, partidul dreptei radicale, anti-imigraționiste, din Spania.