2.Bundesliga: Hamburg vs St. Pauli – Derby pentru promovare

Spread the love

Hamburg – St.

Pauli, meci contând pentru etapa a 32-a din liga a doua a Germaniei, este programat, vineri, 3 mai, de la ora 19:30, pe Volksparkstadion, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 4 şi Prima Sport 3.

Hamburg, care mai are şanse doar la barajul de promovare, şi St.

Pauli, care poate reveni în prima ligă cu o victorie, se întâlnesc într-un nou derby al oraşului, de data aceasta în deschiderea etapei a 32-a din 2.

Bundesliga.

Hamburg ocupă locul 4, cu 52 de puncte, la patru în urma celor de la Fortuna Dusseldorf, care sunt pe 3, poziţie care permite disputarea barajului de menţinere-promovare cu echipa care termină pe 16 (din 18) în 1.

Bundesliga, şi vine după două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă s-a impus pe terenul lui Eintracht Braunschweig, scor 4-0.

În meciurile disputate pe teren propriu în acest sezon intern, echipa antrenată de Steffan Baumgart a bifat 10 succese şi cinci eşecuri, iar golgheterul ei este Robert Glatzel, cu 18 reuşite în 2.

Bundesliga.

De menţionat că Hamburg, fostă campioană a Europei în 1983, este la al şaselea sezon consecutiv în liga a doua din Germania, după ce a retrogradat în 2018 din 1.

Bundesliga, pentru prima oară în istoria sa (în ultimii doi ani a terminat pe locul 3 şi a ajuns la baraj, 1-0 în deplasare şi 0-2 acasă cu Hertha Berlin în 2022, 0-3 în deplasare şi 1-3 acasă cu Stuttgart în 2023).

St.

Pauli este pe locul 1, cu 63 de puncte, cu două peste Holstein Kiel şi cu şapte peste Fortuna Dusseldorf, având deja asigurat locul la baraj, şi vine după trei victorii şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci etape, iar în runda trecută a câştigat acasă cu Hansa Rostock, scor 1-0.

Echipa antrenată de Fabian Hurzeler a bifat opt succese, patru remize şi treui eşecuri în meciurile jucate în deplasare în această ediţie din 2.

Bundesliga, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Marcel Hartel, cu 16 goluri.

În cazul unei victorii contra rivalei locale, St.

Pauli ar putea reveni în 1.

Bundesliga după 13 ani (a retrogradat în 2011, când a rezistat doar un singur sezon în prima ligă).

În partida din tur, disputată pe 1 decembrie 2023, St.

Pauli şi Hamburg au remizat pe Millerntor-Stadion, scor 2-2 (Irvine 15, Fernandes 27a / Glatzel 58, Pherai 60).

Superbet oferă cota 1,80 pentru pronosticul PsFX: rezultat de egalitate la pauză sau la final în meciul Hamburg – St.

Pauli.

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

Lasă un răspuns