Primarul comunei Fântâna Mare, Vasile Mucilenița, a anunțat vineri, în mod oficial, că la alegerile locale de anul acesta va candida din partea PNL pentru încă un mandat.
Vasile Mucilenița este primar independent politic și se află la al șaptelea mandat, din care două în comuna Vadu Moldovei și cinci în comuna Fântâna Mare.
Mucilenița a precizat că în cei trei ani care au trecut de la ultimele alegeri, ca primar independent a putut analiza „la rece” evoluţia politică, mai ales la nivelul judeţului Suceava.„După multă analiză m-am hotărât să mă alătur echipei PNL Suceava şi să candidez din partea PNL, împreună cu echipa PNL Fântâna Mare.
Vreau să precizeze că în toţi anii care au trecut din 2020 și până în prezent comuna noastră nu a primit vreun leu la nici la o rectificare de buget, în condițiile în care avem în derulare mai multe proiecte de drumuri, apă-canal, prin PNRR, dar și de gaz metan prin programul Anghel Saligny, energie verde etc.
Am fost foarte atent la programul propus de echipa PNL Suceava pentru dezvoltarea judeţului şi multe dintre proiectele aflate în implementare se află şi în programul de dezvoltare al comunei Fântâna Mare”, a spus Vasile Mucilenița.
El a ținut să le transmită locuitorilor comunei că va rămâne alături de ei, iar programele pe care le-a iniţiat și care se află în derulare le va duce la bun sfârșit alături de o echipă puternică în cadrul PNL.De precizat că în cursul zilei de vineri, liderul PSD Suceava, Ioan Stan, a declarat că Vasile Mucilenița și-a exprimat în mai multe rânduri dorința de a candida din partea social-democraților pentru un nou mandat, însă personal i-a respins solicitările acestuia pe motiv că este unul dintre primarii care „nu a făcut aproape nimic pentru comuna pe care o conduce și care a atras foarte puține fonduri pentru dezvoltare”.