Doar în Bihor au fost respinse trei autotrenuri cu peste 41 tone de „ajutoare umanitare”, în realitate fiind vorba de deșeuri.
Transporturile proveneau din Spania, Germania şi Olanda, iar destinatarii erau din judeţele Bihor și Suceava. „Nici n-a început bine anul şi «bunii samariteni» deja se gândesc la noi şi nu ştiu cum să ne mai trimită din preaplinul lor.
Prea plinul lor de deşeuri! În doar 4 zile, în perioada 08.01-11.01.2024, în punctele de trecere a frontierei Borş II, Giurgiu şi Nădlac II, comisarii GNM din cadrul comisariatelor judeţene Bihor, Giurgiu şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a 6 transporturi”, au transmis, vineri, reprezentanţii Gărzii de Mediu prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook. La Arad a fost respins un transport cu peste 13 tone de deşeuri de metale neferoase, ce proveneau din Cehia, iar destinatarul era din judeţul Olt.La Giurgiu au fost respinse 2 transporturi cu peste 43 tone de deşeuri metalice şi deşeuri de hârtie şi carton.
Transporturile proveneau din Bulgaria.„Făcând un calcul simplu, în doar 4 zile şi doar prin 3 puncte de trecere a frontierei, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au interzis intrarea în ţară a peste 97 de tone de deşeuri”, a mai transmis Garda de Mediu.Spre exemplu, în 2022, circa 3.780 de tone de deşeuri, din diverse state, au fost întoarse de la frontiera română de autorităţi.
Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro