În București va avea loc după prânz o manifestație de solidaritate cu poporul palestinian, potrivit Jandarmeriei, care le recomandă participanților să nu vină cu bagaje voluminoase și îi avertizează că promovarea în public a antisemitismului este o infracțiune ce se pedepsește cu închisoarea.Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, citat de Agerpres, manifestaţia a fost declarată şi avizată în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului Bucureşti, astfel:Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă dacă observă persoane care au un comportament antisocial.De asemenea, din raţiuni de siguranţă publică, Jandarmeria le solicită participanţilor să nu vină cu bagaje sau genţi voluminoase.În conformitate cu prevederile legale, participanţii la adunările publice trebuie să respecte recomandările făcute de organizator, împuterniciţii acestuia sau organele de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale, menţionează DGJMB.Jandarmeria Capitalei mai aminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, promovarea, în public, în orice mod, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.