Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah, a anunțat miercuri seară Ministerul Afacerilor Externe.
Evacuarea a fost realizată în urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituționale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo și al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, Aceștia au fost preluați de către echipa consulară mobilă a Ambasadei României în Egipt care îi va însoți până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România, în perioada următoare.
De asemenea, marți, 30 aprilie 2024, un alt cetățean român a fost sprijinit să părăsească Fâșia Gaza, precizează MAE.
MAE menține contactul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a altor cetățeni români și membri de familie în cazul în care vor mai fi alte solicitări, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate.
Până în prezent, 323 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza.