Deputatul rus Alexandr Khinshtein, un membru influent al partidului Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin, propune verificarea orientării sexuale a oficialilor înainte ca aceștia să fie numiți în funcții de rang înalt ale statului rus, relatează Lenta.
Deputatul în vârstă de 49 de ani, un membru al parlamentului rus din 2007, a declarat într-un interviu acordat ziarului Samara Review că nu există nimic reprobabil în astfel de verificări.
El a precizat totuși că nu consideră că verificările sunt necesare pentru toți funcționarii de rang înalt.
„În opinia mea, zonele inaccesibile ar trebui să fie acele instituții, structuri guvernamentale care au legătură directă cu creșterea și formarea copiilor, adolescenților și tinerilor”, ca Khinstein, care în prezent ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru Politica Informațională, Tehnologia Informației și Comunicații din Duma de Stat.
El este de asemenea secretar general adjunct al Consiliului General al partidului Rusia Unită.
Khinshtein a subliniat în interviul acordat Samara Review, o publicație locală din regiunea pe care o reprezintă în parlamentul rus, că este nevoie de o „atenție deosebită” în ceea ce privește numirea în funcții publice a persoanelor care vor fi implicate în redactarea politicilor de stat deoarece unul dintre obiectivele acestora este protejarea valorilor tradiționale.
El nu a precizat însă cum ar trebui verificată orientarea sexuală a persoanelor propuse pentru o funcție de demnitar.
Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, amintește în acest context că în noiembrie anul trecut Curtea Supremă a țării a interzis pe motiv de extremism „mişcarea internaţională” LGBT+, precum şi toate „filialele” acesteia în Rusia, deși o astfel de organizație nu există.
Mutarea a venit după ce cu un an înainte președintele Vladimir Putin a promulgat o lege severă împotriva „propagandei LGBT”, care de facto interzice orice exprimare publică a identității homosexuale în Rusia.
El promulgase încă din 2013 un proiect de lege menită să interzică prezentarea identității LGBT în public, însă autoritățile ruse și-au intensificat reprimarea față de această comunitate după declanșarea războiului din Ucraina.
De altfel, deputatul Alexandr Khinstein a declarat în octombrie 2022, când Duma de Stat a adoptat noua lege, că „propaganda LGBT” reprezintă un element al „războiului hibrid” despre care a afirmat că este purtat de Occident împotriva Rusiei.
Khinstein a fost unul dintre principalii promotori ai acestei legislații.