Uniunea Europeană vrea să-și reducă dependența de importurile de materii prime critice din China, iar magneziul este una dintre ele.
Chinezii sunt lideri mondiali, la ora actuală, în producția acestui metal, iar UE își importă aproape tot necesarul din China.
România va începe cât de curând să joace un rol foarte important în contracararea acestei dependențe europene.
Mina de magneziu dezafectată de la Budureasa, de lângă Oradea, va fi redeschisă, după ce compania Verde Magnesium, parte a fondului de investiții american Amerocap, a anunțat că investește un miliard de dolari, după cum scria Financial Times.
Cu ocazia demarării acestui proiect, prin care România joacă un rol important în strategia europeană de reducere a dependențelor toxice de importuri, aruncăm o privire la importanța magneziului, pentru a înțelege de ce vrea UE să nu mai fie dependentă din acest punct de vedere de China.
În mod ironic, magneziul este unul dintre cele mai comune elemente de pe Pământ, al șaptelea ca abundență, și poate fi găsit în ape și în scoarța terestră.
În stare pură, magneziul și aliajele sale sunt însă extrem de reactive, fiind ușor inflamabile.
Deși se găsește în peste 60 de minerale, de importanță economică sunt doar câteva, printre care dolomitul, magnezitul, brucitul sau carnalitul.
Cu alte cuvinte, degeaba este magneziul abundent în natură, dacă nu e și rentabil să-l produci în cantități industriale.
Citește mai mult pe Panorama.
ro