Trecutul nu este o altă țară.
Trecutul nu trece dacă nu se dezvaluie si nu se spune adevărul.
Un adevăr nemasluit, necosmetizat, neindulcit.
A trecut neobservată apariția unei cărți realmente esențiale pentru înțelegerea istoriei României în timpul dictaturii comuniste.
Jurnalistul Marian Boboc a studiat cu maximă migală un capitol cheie din istoria politica si socială a României din cea de-a doua jumătate a secolului XX.
Cartea se bazează pe documente din arhiva CNSAS si alte resurse documentare, plus interviuri si mărturii ale celor care au participat la acele evenimente.
Sa spun ca am aflat despre greva minerilor de la prietenul meu Ion Sterea (Lali), absolvent al Facultății de Filosofie cu o teza despre filosofia morala a lui Immanuel Kant, La terminarea facultății, Lali a fost repartizat în “productie”.
A ajuns metodist la Casa Pionierului din Deva.
M-a vizitat in septembrie 1977, a luat pranzul cu ai mei, ne-a povestit despre ce rumori circulau în zona.
Securitatea putea face multe lucruri, nu putea sa paralizeze mașinăria zvonurilor.
In acest caz, zvonul transmitea o realitate.
Atunci am am auzit prima oară numele lui Constantin Dobre.
Autobiografia sa inclusă în acest volum depune mărturie pentru ceea ce numim curaj civic.
Pentru capacitatea umană de a rezista impilarii totalitate.
Minerul Dobre a găsit sprijin randul colegilor sai.
S-a născut solidaritatea celor oprimați de un regim fundamental anti muncitoresc.
Cartea este o reconstituire minutioasa, scrisă cu obiectivitate si rigoare, a celor trei zile care au zguduit din temelii, între 1 si 3 august 1977, edificiul minciunii din România.
Lucrarea probeaza ca in Romania a avut loc o revolta muncitoreasca anticomunista.
A fost sfidarea ideologiei care pretindea ca acea clica parazitara care se lafaia in lux si nesimtire morala ar avea vreo legatura cu clasa muncitoare reala.
Regimul se baza pe uzurparea simbolurilor libertății si egalității.
România, asemeni celorlalte state comuniste, nu era sub nicio forma un stat al cetățenilor liberi si egali în drepturi.
Era, ca sa spunem astfel, o ferma a animalelor la cheremul analfabetului cizmar si a acoliților săi.
Cartea examinează confruntarea cu semnificații de lungă durata — aceea dintre potentatul absolutist, un autocrat megaloman, versus muncitorul care devine vocea celor fără de voce.
A fost atunci un moment în care, pentru trei zile, puterea celor fără de putere, spre a relua conceptul lui Vaclav Havel, a funcționat ca un spațiu al libertății recucerite.
Pentru Ceaușescu, aceasta revolta proletara era un adevărat coșmar.
Cel care în viața lui “revolutionara” nu participase la macar o o greva, se confrunta cu cei pe care, pasămite, ii reprezenta.
Când Constantin Dobre i-a umilit pe trimișii despotului, el si cei ce il susțineau știau ca nu se negociaza cu trepadusii.
Ilie Verdeț, Gheorghe Pana, Constantin Babalau erau niște mameluci.
Securiștii si activiștii era unelte, lachei, slugi.
Trebuia umilit cel aclamat de sicofanti drept “cel mai iubit fiu al poporului”.
Avem în acest volum autobiografia celui care într-un interval extrem de scurt a înțeles semnificația momentului si a pledat pentru venirea lui Ceaușescu sa discute fata-n fata cu minerii revendicările lor.
Era vorba de nemulțumiri economice, îndeosebi legate de durata zile de lucru si de varsta pensionarii.
Evenimentele se petreceau la cateva luni de la strivirea de către Securitate a Mișcării Goma si a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii.
In Valea Jiului nu mai era vorba de cazuri individuale ori de inițiative de grup.
Se punea în discuție politica economica a regimului ce-si zicea socialist.
Oricat de curajoase, protestele anterioare puteau fi “carantinizate” si “dezamorsate”.
Se petrecea ceva cu totul nou si cu implicatii de lunga durata.
Minerii au înțeles ca doar solidaritatea poate asigura succesul acțiunii colective.
In cazul grevei din 1977, miza era chiar capitularea secretarului general si venirea sa la Petroșani.
Constantin Dobre știa cât înseamnă pentru Ceaușescu pompa entuziasmului fabricat de aparatul de partid.
Tocmai de aceea a insistat si a obținut sa nu se arboreze drapelele oficiale.
Era, pentru prima data în viața lui Ceaușescu, o veritabila “intalnire de lucru”.
N-a fost așteptat nici cu flori, nici cu paine si sare.
Cand a început sa peroreze, Dobre i-a smuls microfonul din mână.
Ceaușescu era speriat si derutat.
A acceptat toate cererile de pe lista citită de Dobre inclusiv aceea de a se face publice informatiile legate de greva si de negocierile purtate.
A promis.
Viata sa fusese traita in minciuna, n-a ezitat sa minta si de aceasta data.
Au urmat represaliile conduse de generalii securiști Nicolae Plesita si Emil Macri.
Constantin Dobre rememoreaza aici calvarul lunilor si anilor care au urmat.
A fost torturat, ponegrit, amenințat cu moartea.
-Citeste restul articolului pe Contributors.
ro
