Senatul a adoptat, luni, proiectul Codului Silvic, cu 87 de voturi favorabile, un vot împotrivă și trei abțineri, urmând ca actul normativ să meargă la Camera Deputaților, care este forul decizional.
La inițiativa unui grup de ONG-uri reunite sub platforma civică Împreună pentru Centura Verde au fost incluse și prevederi menită să instituie Centura Verde București-Ilfov, care să protejeze populația din București și zonele limitrofe de efectele poluării.
„Senatul a ascultat astăzi, cu adevărat, de nevoile legitime ale societăţii civile şi a acţionat în consecinţă, în singurul mod asumat şi etic în care ar fi putut-o face.
Mă înclin cu recunoştinţă.
De asemenea, în 2024, calitatea aerului şi crearea de centuri verzi în zonele periurbane nu pot lipsi din programul şi priorităţile niciunui partid serios şi al niciunui candidat serios la alegerile ce se apropie şi, în acelaşi timp, nu pot lipsi din evaluarea personală pe care şi-o face fiecare alegător responsabil”, a declarat Alex Găvan, fondator Platforma Civică Împreună pentru Centura VerdeCentura Verde București-Ilfov este un proiect de sănătate publică sintetizat în Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor, un document în șapte puncte menite să protejeze pădurile dinIlfov, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, crearea de centuri verzi pentru alte orașe, cât și soluții atât la poluarea din București și județ, precum și la cea din restul țării.
Printre acestea, se află „realizarea și adoptarea unui plan integrat al Primăriei Municipiului București și Consiliului Județean Ilfov pentru combaterea poluării sau includerea subiectului legat de poluarea aerului din București și alte orașe pe agenda CSAT”.
Propunerile platformei civice au primit susținerea ministrului Mediului, Mircea Fechet și a unor parlamentari din toate partidele care le-au depus ca amendamente la proiectului Codului Silvic.
Pe lângă centura forestieră din jurul Capitalei, a fost introdusă în cod și prevederea legată de accesul liber în pădure pentru recreere, subiect pentru care platforma civică a dus o intensă activitate de advocacy.
„De asemenea, Senatul a votat şi pentru protejarea şi conservarea arborilor remarcabili din Fondul Forestier Naţional prin noul Cod silvic, după ce, acum două săptămâni, Platforma Civică Împreună pentru Centura Verde a obţinut, printr-o asumare instituţională fără precedent, susţinerea oficială a Ministerului Mediului pentru aceştia.
Ei sunt depozitarii unei memorii identitare care, odată pierdută, nu va mai putea fi niciodată recuperată şi va crea astfel un gol imposibil de suplinit”, precizează Platforma Civică „Împreună pentru Centura Verde”.
Platforma face un nou apel către Marcel Ciolacu, președintele PSD, să semneze Memorandumul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor, PSD fiind singurul partid nesemnatar.
Până acum documentul a fost semnat de președinții de partide Nicolae Ciucă (PNL), Cătălin Drulă (USR), Kelemen Hunor (UDMR), Dragoș Pîslaru și Ramona Strugariu (REPER), cât și de primarul capitalei, Nicușor Dan, și de Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov.
„Semnătura liderului PSD reprezintă semnătura definitorie de care locuitorii Bucureștiului și Ilfovului mai au nevoie în acest moment pentru ca protejarea pădurilor deja existente în Ilfov, piatra de temelie a viitoarei centuri verzi, să devină realitate în următoarele câteva săptămâni”, se spune în comunicat.