Guvernul suedez vrea să faciliteze utilizarea de numerar pentru achiziţia de produse de primă necesitate precum alimente sau carburant, a anunţat acesta vineri, într-o ţară în care banii lichizi sunt rari, informează agenția AFP, citată de Agerpres.„Trebuie să reexaminăm rapid posibilitatea de a plăti unele bunuri în numerar, în special pentru că există categorii de persoane care, din diverse motive, au dificultăţi în a utiliza metodele de plată digitale”, a declarat într-o conferinţă de presă Niklas Wykman, ministrul suedez al pieţelor financiare.Este de asemenea important ca problema să fie analizată cu scopul de a ne pregăti pentru vremuri de criză, a subliniat el.Doar 8% dintre suedezi au plătit în numerar achiziţii recente în 2022, comparativ cu aproape 40% în 2010, potrivit unui sondaj al Băncii Centrale Suedeze, Riksbank.Însă, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, rarele bancomate încă active au fost luate cu asalt: retragerile de numerar au crescut cu 30% în Suedia, potrivit guvernului.Această tendinţă a fost de asemenea observată în alte ţări europene precum Cehia sau Slovacia.Prin urmare, trebuie să fie posibil ca unele produse, precum medicamentele, hrana şi carburantul, să fie plătite în numerar, estimează guvernul suedez, care a înfiinţat o comisie de anchetă parlamentară asupra acestui subiect.„Este dificil să plăteşti cu bani lichizi în Suedia astăzi”, a declarat la aceeaşi conferinţă de presă Dennis Diukarev, şeful acestei comisii, dezvăluind că circa un milion de suedezi suferă de „excluziune digitală”.Diukarev a subliniat importanţa de a nu depinde de un singur sistem de plată, mai ales pe timp de criză.Agenţia de protecţie civilă din Suedia (MSB) recomandă pe site-ul său să ai mereu numerar la dispoziţie în caz de criză sau de război şi elaborează o listă de avantaje ale acestui mijloc de plată considerat anacronic în această ţară.Comisia de anchetă urmează să-şi dea avizul pe 31 decembrie 2024.