Donald Trump este pregătit să reînnoiască o alianță conservatoare cu Viktor Orban, a declarat vineri candidatul republican la Casa Albă, într-un mesaj video difuzat la o conferință de la Budapesta la care premierul maghiar a anunțat planuri mari pentru alegerile de anul acesta din Europa și SUA, scriu Reuters și Associated Press.
Donald Trump este pregătit să reînnoiască o alianță conservatoare cu premierul naționalist al Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri candidatul republican la președinția SUA într-un mesaj video.
”Aștept cu nerăbdare să lucrez din nou îndeaproape cu premierul (Viktor) Orban atunci când voi depune jurământul de învestitură în calitate de al 47-lea președinte al Statelor Unite”, a anunțat Donald Trump, joi.
Mesajul a fost transmis la Conferința de acțiune politică conservatoare (CPAC), un eveniment organizat la Budapesta după model american, care anul acesta a atras numeroși politicieni ai dreptei radicale, de la politicianul republican Paul Gosar din Arizona la extremistul Geert Wilders, câștigător al alegerilor parlmentare din Olanda de anul trecut.
„În calitate de președinte am fost mândru să lucrez cu premierul Orban, de altfel un mare om, pentru a promova valorile și interesele celor două națiuni ale noastre”, a declarat Trump.
„Am luat măsuri drastice împotriva imigrației ilegale, ne-am protejat frontierele, am creat locuri de muncă și ne-am apărat tradițiile și valorile iudeo-creștine”, a adăugat Trump, care s-a declarat gata de a colabora din nou cu liderul de la Budapesta.
În discursul ținut la conferință, Orban a subliniat importanța alegerilor din 2024.
Alegerile europene din iunie și cele americane din noiembrie, a spus el, vor fi o șansă de a inaugura o „eră a suveranității” după modelul Ungariei, pe care a numit-o „insulă conservatoare”.
„Aceste alegeri coincid cu schimbări majore în tendințele politice și geopolitice mondiale”, a spus Orban.
„Ordinea lumii se schimbă, iar noi trebuie să ducem cauza noastră spre triumf în mijlocul acestor schimbări.
Liberalii progresiști simt pericolul.
Înlocuirea acestei epoci înseamnă înlocuirea lor”, a mai spus premierul maghiar.
„Să facem SUA măreață din nou, să facem Europa măreață din nou! Hai Donald Trump, hai suveraniștii europeni!”, a continuat Orban, reluând sloganul lui Trump.
„Haideți să ne punem șaua, să ne punem armura, să ne îndreptăm spre câmpul de luptă și să începem bătălia electorală!”, a spus el.
Evenimentul din Ungaria, scrie Associated Press, evidențiază simpatia tot mai mare a conservatorilor americani pentru liderul maghiar, acuzat de desființarea instituțiilor democratice, de corupție generalizată și de reprimarea presei critice.
Instituțiile media independente, inclusiv The Associated Press, nu au primit acreditare pentru a acoperi conferința, fiind îndemnate să urmărească evenimentul prin intermediul unei transmisiuni în direct.
Orban s-a prezentat drept un apărător al creștinătății europene împotriva migranților musulmani, a progresiștilor și a „lobby-ului LGBTQ”, și a fost criticat dur după ce a spus că nu vrea ca Europa să devină o „societate de rasă mixtă”.
Joi însă, el a acuzat guvernele „liberale progresiste” că folosesc tactici pe care criticii spun că el însuși le-a folosit în Ungaria și a sugerat că procesele lui Trump sunt motivate politic.
„Dacă va fi necesar, vor folosi agențiile guvernamentale împotriva noastră – așa cum spun prietenii mei americani, «înarmarea instituțiilor statului»”, a declarat Orban.
„Acest lucru ni se întâmplă nouă, maghiarilor, în mod constant la Bruxelles.
Este ceea ce i se întâmplă președintelui Trump în America și îl încurajăm să lupte pentru propriul adevăr nu doar în alegeri, ci și în instanțe”, a spus el.