Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

Spread the love

Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.

ro.

Procedurile pentru repatrierea sa au început încă de luni, după ce acesta a consimţit la predare în faţa unei instanţe din Irlanda.

„Vineri a avut loc termenul la instanţa din Irlanda şi unul dintre inculpaţi, dintre fugari, Cristian Marian Minae, a consimţit la predare.

Asta înseamnă că de luni vom începe procedurile de predare.

Poliția Română, ANP, Ministerul Justiţiei, vă asigur că vor fi foarte atente astfel încât întreaga procedură de predare să se desfăşoare în bună regulă”, a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.

Tribunalul Sibiu a emis în 19 noiembrie mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele a trei suspecţi în cazul uciderii omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, aceştia fiind daţi în urmărire.

Cei trei au fost identificați ca Zuleam Costinel Cosmin, Ghiţă Laurenţiu şi Minae Marian Cristian.

Pe 6 noiembrie 2023, cei trei au intrat în casa omului de afaceri pentru a fura bunuri de valoare şi l-au lovit, ulterior bărbatul decedând.

Ei au fugit din țară după comiterea faptei.

Doi dintre cei trei bărbaţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoţia – Laurenţiu Ghiţă, altul în Irlanda de Nord – Marian Cristian Minae.

Laurenţiu Ghiţă a fost adus în ţară în decembrie 2023, urmând ca Marian Cristian Minae să fie predat de autorităţile irlandeze săptămâna viitoare.

Al treilea suspect, Cosmin Costinel Zuleam, nu a fost încă prins.

Un complice al celor trei, Ilie Sitariu, cel care le-a fost călăuză, a fost prins în ţară şi condamnat recent la 3 ani închisoare cu suspendare, pentru favorizarea făptuitorului.

Potrivit procurorilor, omul de afaceri a fost găsit pe canapeaua din living, legat într-o poziţie de tortură, care genera o durere extremă.

Fiica acestuia, găsită la etaj, a fost ameninţată de mai multe ori cu pistolul de către cei trei atacatori, conform anchetatorilor.

CITEȘTE ȘI:Filmul uciderii lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu

Lasă un răspuns