U-Banca Transilvania a pornit la drum în semifinalele Ligii Naționale.
Adversara clujenilor a fost FC Argeș Pitești.
Trupa lui Mihai Silvășan a ajuns în careul de ași al campionatului după ce a învins-o pe Dinamo București cu 3-0 la general.
Câinii le-au pus probleme doar în primul meci, însă U-BT s-a impus categoric de fiecare dată.
Mai exact, scorurile înregistrate la finalul fiecărui joc au fost 87-68, 81-67, respectiv 97-48.
În schimb, FC Argeș Pitești a înfruntat-o pe Rapid București și a avut câștig de cauză.
Mai exact, gruparea din Trivale a încheiat seria tot prin trei succese.
Primele două partide au avut loc în capitală, acolo unde Piteștiul a câștigat cu 78-76, respectiv 79-73.
Ulterior, pe teren propriu, trupa lui Nebojsa Vidic a repurtat o victorie cu 81-63.
U-Banca Transilvania și FC Argeș Pitești s-au întâlnit în sezonul regulat, iar clujenii au fost de fiecare dată mai puternici.
Cu alte cuvinte, acasă am câștigat cu 88-69, în vreme ce în deplasare U-BT s-a impus cu 78-63.
Semifinalele se vor decide conform sistemului cel mai bun din 5 partide.
U-Banca Transilvania a debutat cu dreptul în semifinalele Ligii Naționale.
Echipa a învins-o pe teren propriu pe FC Argeș Pitești, în primul joc al seriei.
Meciul din BTarena s-a încheiat la scorul 91-71, iar cele două formații se vor reîntâlni sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:00.
Clujenii au excelat din punct de vedere ofensiv încă din startul confruntării, astfel că Jarell Eddie a scuturat plasa de la mare distanță pentru 9-2.
Pe fondul unui joc consistent, Bryce Jones i-a desprins la 18-10.
Jucătorii clujeni au evoluat cu intensitate, au dus la bun sfârșit acțiunile tactice și au înscris 28 de puncte în 10 minute.
Argeșenii au încercat să se țină aproape prin Allen-Williams și chiar au venit la o posesie distanță, 36-34, după un coș al lui Mihai Gavrilă.
Corey Allen-Williams a continuat să îi surprinsă de jucătorii de la U-BT de la mare distanță, punându-și colegii în avantaj, 36-39.
Imediat clujenii au răspuns prin Bryce Jones și au pus piciorul pe pedala de accelerație.
Mihai Măciucă a punctat pentru 76-62, pe când Stipe a stabilit scorul final.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro