Emil Boc a precizat, în cadrul unei emisiuni radio, că sănătatea politică presupune susținerea, în continuare, a valorilor democratice, în contextul în care în țară și în lume se vor desfășura alegeri. „Asta înseamnă (n.red – sănătate politică) să trăiești într-un climat democratic, să ai viitorul asigurat din perspectiova evoluției democrației, să nu faci regrese din această perspectivă și să se ajungă la dictatură, la situații în care să nu ai siguranța zilei de mâine din perspectiva democrațâiei, adică sănătate democratică înseamnă susținerea valorilor democratice care ne-au adus acces la prosperitate, excluderea violenței și a războului, din spațiul public și privat.
Democrația, apartenența noastră la Uniunea Europeană, la parteneriatul strategic cu SUA și NATO, consolidarea valorilor democratice și împiedicarea prin orice mijloace legale cu putință a dimensiunilor autoritare populiste, extremiste care ne distrug și ne otrăvesc viața, asta înseamnă.
Dacă nu vom fi atenți la aceste lucruri, viitorul nu va mai fi sănătos din punct de vedere politic și democratic, ci va fi unul așa cum am avut în perioada interbelică, nu vrem să repetăm istoria”, a declarat Emil Boc. Primarul a mai punctat că anul acesta, jumătate din planetă merge să își stabilească viitorul. Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro