Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise.
Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană.
„Seara trecută, (miercuri – n.
r.
), în urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive în cazul unui poliţist care urma să înceapă serviciul pe raza de competenţă a oraşului Şomcuta Mare.
Ca urmare a constatării, s-a dispus de îndată retragerea acestuia din dispozitiv.
De asemenea, poliţistul a fost dus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
În acest caz, Compartimentul Control Intern continuă activităţile specifice în vederea dispunerii măsurilor legale”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş, Florina Meteş, citat de Agerpres.
La intrarea în serviciu, toţi poliţiştii sunt „instruiţi şi evaluaţi din punct de vedere al capacităţii de exercitare a atribuţiilor de serviciu”.
„Instituţia noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea”, a adăugat Florina Meteş.