În Cluj-Napoca există cartiere noi în care doar în prezent au fost date autorizaţii pentru a fi construite şcoli şi grădiniţe, a declarat George Trif, candidat USR pentru Consiliul Local din Cluj-Napoca.
„Sunt cartiere noi unde abia acum, după ani de zile, s-au dat autorizaţiile pentru a putea începe să construim şcoli.
Aici mă refer în mod special la Bună Ziua, unde am reuşit alături de colegii mei să promovăm proiectul educaţional din acel cartier.
Lipsa şcolilor generează trafic în oraş şi mult timp pierdut pentru acele familii care stau în cozi efectiv”, a explicat George Trif.
CITEŞTE ŞI George Trif a declarat că în mandatul său va avea în vedere rezolvarea problemei cu lipsa şcolilor şi grădiniţelor din cartierele din Cluj-Napoca.
Acesta a explicat că nu vor mai fi repetate greşelile trecutului.
„Atenţia mea în acest mandat se va întinde spre evitarea problemei cu lipsa şcolilor şi grădiniţelor şi asigurarea facilităţilor educaţionale, distribuirea lor în cartiere astfel încât să ne asigurăm că nu vom mai repeta greşelile trecutului.
Toate acestea erau greşeli evitabile dacă ar fi existat un pic de atenţie faţă de ceea ce au nevoie clujenii cu adevărat”, a mai precizat George Trif (USR), pentru monitorulcj.
ro.
CITEŞTE ŞI George Trif este responsabil de departamentul de politici publice al USR Cluj.
Are un masterat în drept obținut la Universitatea din Debrecen și este consultant SAM (Software Asset Management), fiind responsabil de dezvoltarea și implementarea bunelor practici de administrare a licențelor software și a resurselor financiare asociate.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro