INTERCEPTĂRI Doi băieți instituționalizați de 16 ani, agresați sexual de un preot în biserică: „Chestia asta rămâne între noi și Dumnezeu”

Spread the love

Un raport publicat în februarie de organizația Salvați Copiii România a remarcat că, între 2014 și 2020, autoritățile au respins acuzațiile în aproximativ 80% din cazurile privind abuzul sexual asupra minorilor.

Dar nu doar autoritățile asistă la agresiuni.

În cazul de abuz sexual din Satu Mare, pe care HotNews.

ro îl publică astăzi, educatoarele nu au crezut ce spun victimele.

Așa cum reiese din dosarul penal consultat de jurnaliști, grija educatoarelor a fost „Să nu afle presa”.

Preotul August Dorel Silaghi, 60 ani, paroh al Bisericii Sfinții Petru și Pavel din municipiul Satu Mare era un vizitator frecvent al căsuței de tip familial din oraș.

Acesta era un mic centru social, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în care adolescenții instituționalizați sunt învățați să se gospodărească și să trăiască precum într-o familie.

Preotul Silaghi mergea frecvent să le ofere copiilor diverse donații: alimente, dulciuri sau fructe.

Uneori le solicita educatorilor să-i învoiască pe copii, pentru ca aceștia să-l ajute la diverse treburi în biserica unde slujea.

La fel s-a întâmplat și pe 13 mai, anul trecut.

Preotul Silaghi a ajuns „la casa de copii”, așa cum îi spunea el, și i-a cerut permisiunea educatoarei să îl lase pe un băiat să îl ajute să așeze cărți în bibliotecă.

Educatoarea și-a anunțat șefa, care a fost de acord.

Nu era prima dată când se întâmpla asta.

Angajatele căsuței aveau „încredere deplină în preot”, cum rezultă din mărturiile culese ulterior și aflate în dosarul penal consultat de HotNews.

ro.

Ionuț* avea 16 ani.

În după amiaza de 13 mai, el era doar cu educatorii când a venit preotul să le aducă niște alimente.

Când doamnele educatoare i-au spus să meargă să-l ajute pe preot, nu a refuzat.

La opt luni distanță băiatul, care suferă de un handicap mediu, rememorează acel episod.

A plecat cu preotul.

Se făcuse sâmbătă seară, iar a doua zi preotul Silaghi urma să slujească în biserica aflată în spatele stației CFR din Satu Mare.

Când au ajuns în lăcașul de cult era întuneric.

Preotul i-a spus să meargă în fața lui spre altar și l-a îndrumat să intre pe o ușă din lemn din stânga.

„În această cameră, pe peretele din dreapta și din stânga erau rafturi cu cărți pe 4 niveluri, preotul mi-a zis: acesta îți este lucrul, să aranjezi cărțile”, a relatat Ionuț anchetatorilor.

În România, documentarea abuzurilor sexuale în justiție este îngreunată de lipsa unor standarde care în lumea democratică sunt fundamentale.

Printre ele, sedii separate unde să fie ascultate victimele minore ale agresiunilor.

„Anchetatorii au considerat că este dificil să dovedească constrângerea sexuală a copiilor din cauza lipsei de infrastructură, cum ar fi săli de interviu adaptate copiilor și utilizarea unor metodologii larg recunoscute, dezvoltate de psihologii pentru copii, pentru a efectua interviuri medico-legale cu victime minore”, arată și recentul raport al Departamentului de Stat al SUA la capitolul dedicat problematicii abuzurilor sexuale din țara noastră.

Revenind în seara de 13 mai, băiatul a povestit anchetatorilor cum preotul i-a spus că trebuie să așeze cărțile după anul scris pe ele.

Apoi timp de aproximativ 10 minute a stat în spatele, cu mâinile în jurul său, arătându-i cum trebuie se așeze cărțile.

La un moment dat, băiatul a simțit cum preotul se apropie foarte tare de el.

„Ce vreți să faceți?”, l-a întrebat mirat Ionuț? „Nimic!”, i-a răspuns preotul care a mai rămas în spatele său preț de câteva momente.

Mai apoi, bărbatul i-a cerut să meargă în încăperea din dreapta altarului pentru a așeza si cărțile de acolo.

După ce au intrat, preotul a încuiat ușa cu cheia pe dinăuntru, apoi s-a întors spre Ionuț.

Stăteau față în față.

„Îl simțeam foarte, foarte aproape de mine.

Îl vedeam puțin, pentru că era întuneric”, își amintește băiatul.

Brusc, preotul, îmbrăcat în straie bisericești, l-a apucat pe băiat cu mâna de penis, peste pantaloni, și a început să îl pipăie.

„Hai că tu nu trebuie să faci nimic, 10 minute durează și apoi gata”, i-a spus preotul, cerându-i să nu se teamă.

„Îți voi da bani”, i-a șoptit el.

Ionuț era paralizat de spaimă.

Se temea că va fi omorât acolo, în încăperea întunecată a bisericii, avea să relateze mai târziu polițiștilor.

Dintr-odată și-a adus aminte că are telefonul în buzunar.

L-a scos, apăsând pe butonul blițului.

Preotul s-a speriat, crezând că băiatul îl filmează.

„Hai că te duc acasă”, i-a spus preotul, retrăgându-și mâna din zona genitală a adolescentului.

Au ieșit din biserică și s-au dus spre mașină.

Și afară se întunecase.

Înainte de a porni motorul mașinii, preotul i-a dat lui Ionuț 45 de lei.

„Te rog să nu zici la șefa”, i-a cerut Silaghi.

„Preotul l-a adus la centru cu mașina, iar după ce acesta a plecat, minorul a mers în camera de joacă unde erau ceilalți copii și le-a spus că preotul l-a pipăit pe penis, însă doar un singur copil l-a crezut.

Nu a fost crezut nici de educatoare.

Minorul a mai precizat că a fost afectat emoțional după acest eveniment, mai ales că nu l-a crezut nimeni.

A plâns la el în cameră, în plus preotul a mai fost la centru și l-a mai cerut să meargă cu el, dar minorul a refuzat”, a subliniat procurorul care a instrumentat cazul.

Nimeni nu a sesizat poliția, deși Ionuț povestise în casa socială episodul petrecut în biserică.

La opt luni distanță, pe 21 ianuarie, anul curent, preotul Augustin Dorel Silaghi a cerut din nou învoire pentru un băiat din căsuța DGASPC care să îl ajute să așeze cărțile.

Și de această dată, vizita s-a petrecut la lăsarea serii.

Educatoarele l-au desemnat pe alt băiat, Andrei*, să meargă să-l ajute pe părinte.

Spre deosebire de Ionuț, de această dată, învoirea lui Andrei a fost consemnată în registru.

Orfan de mamă, Andrei se afla în grija DGASPC de la vârsta de 3 ani.

Când au intrat în biserică era întuneric.

Mergea în spatele preotului, când deodată acesta l-a întrebat dacă are telefon la el.

„Mă gândeam că vrea să aprind blițul să vedem pe unde mergem, dar nu aveam telefonul la mine”, a povestit băiatul.

Anchetatorii cred că de fapt preotul voia să se asigure dacă există vreun pericol să fie filmat.

După ce au intrat în camera mică de lângă altar, preotul și-a dat jos haina și a așezat-o pe cuier.

Același lucru l-a făcut și Andrei.

Nu a apucat bine să lase geaca când mână, când deodată l-a simțit pe preot apropiat foarte tare de el.

L-a apucat de penis peste pantaloni și, timp de aproape un minut, i-a zis în continuu „asta vreau”.

„Minorul a declarat că în acel moment nu i se părea real ceea ce i se întâmplă, credea că visează sau delirează.

Apoi a început să reacționeze, s-a dat un pas în spate, împingându-i mâna ușor, i-a zis preotului că „nu pot, nu pot să o fac”, apoi acesta l-a întrebat „nu poți sau nu vrei?”, minorul răspunzând într-un mod mai timid că „nu pot și nici nu vreau”.

Preotul a revenit cu mâna la penisul minorului, a tot insistat, acesta s-a tot tras în spate și lateral, unde simțea că are spațiu, după care preotul l-a întrebat dacă s-a masturbat vreodată, minorul răspunzând că da.

Apoi preotul a zis că ceea ce vrea să îi facă este exact ca o masturbare, mai spunând că îi dă și suma de 300 lei pe lângă ceea ce îl va lăsa să îi facă”, au reținut procurorii în rechizitoriul.

Șocat de ce i se întâmplă Andrei i-a spus preotului că are iubită și nu poate să facă ce îi cere.

„Îmi va rămâne pe creier”, a replicat băiatul.

Preotul a insistat, invocându-l pe Dumnezeu: „Nu trebuie să știe nimeni chestia asta, rămâne între noi doi și Dumnezeu”.

Văzând că nu reușește să-l convingă să accepte actele sexuale, preotul a aprins becul în încăpere, spunându-i „dacă nu vrei, asta e”.

Toată discuția din cameră a durat aproximativ 5 minute, însă băiatul a spus polițiștilor că i s-a părut că a durat o oră.

Preotul Silaghi s-a oferit să îl conducă în centru, însă Andrei a refuzat spunându-i că este așteptat de niște prieteni.

Înainte să iasă pe ușă, preotul l-a oprit și i-a oferit 100 de lei.

L-a păcălit că este așteptat de prieteni pentru că îi era teamă să mai urce în mașina preotului.

„Chestia asta să rămână între noi doi și Dumnezeu”, i-a spus, din nou, părintele la plecare.

Când a ieșit din biserică a fugit fără să se oprească spre căsuța DGASPC, parcurgând cei 2 kilometri în 10 minute.

Când a ajuns la centru era foarte agitat, speriat și obosit.

Roșu la față de la efort și abia respirând, băiatul le-a spus celor două educatoare ce i s-a întâmplat la biserică.

„Sunați la poliție! A vrut să mă violeze popa”, a strigat el, spunându-le celor două angajate că dacă nu vor suna ele, o va face el.

Cele două educatoare nu l-au crezut pe Andrei deși acesta era într-o stare vizibil foarte afectată.

I-au spus să se liniștească și că o vor anunța pe șefa de centru.

„Minorului nu i-a venit să creadă că educatoarele nu sună la poliție în acel moment”, a semnalat procurorul care a instrumentat dosarul.

Educatoarele l-au trimis pe Andrei în dormitor și apoi au cerut lui Ionuț să meargă la el să îl calmeze.

„Era obosit, se vedea pe el că fugise, și a zis de mai multe ori către doamna educatoare care era pe hol, să cheme poliția.

A zis că dacă nu sună doamna, va suna el la poliție, însă doamna educatoare i-a spus să nu sune, că va ajunge în presă, că va suna pe șefa de centru să vadă ce va zice, deoarece nu l-a crezut pe Andrei”, a povestit Ionuț la audieri.

Într-un final, educatoarele au sunat-o pe șefa centrului și au anunțat-o că Andrei s-a întors de la biserică și spune că preotul a vrut să îl violeze.

Șefa centrului a adoptat aceeași conduită suspicioasă la adresa victimei.

Nu a sunat la Poliție, ci i-a spus băiatului să se liniștească și că o să facă „verificările necesare”, peste două zile când o să revină la serviciu.

La audieri, atât educatoarele, cât și șefa centrului au negat că ar fi știut despre episodul din 2023, cu Ionuț.

Angajatele DGASPC Satu Mare au susținut că au aflat abia după incidentul din ianuarie, de la un alt copil din centru.

„Era imposibil ca educatoarele să nu fi auzit, pentru că Ionuț a povestit de față cu toți atunci când s-a întors de la preot”, a declarat un martor din centrul social anchetatorilor.

DGASPC Satu Mare a anunțat poliția despre acest caz pe 29 ianuarie, la șase zile de la ce i se întâmplase celui de-al doilea minor în biserică.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală și au efectuat cercetări.

Au mers la biserică, au fotografiat totul și au verificat toate încăperile pentru a confrunta situația cu detaliile oferite de minori.

Relatările lor privind detaliile din biserică erau întocmai cu ce au găsit polițiștii.

Cei doi minori au fost evaluați psihologic, iar concluziile au indicat, fără dubiu, că prezintă elementele specifice victimelor abuzului sexual.

Procurorii au decis pe 6 februarie supravegherea convorbirilor purtate de preot la telefon.

În aceeași zi, preotul avea să fie surprins cum se destăinuie la telefon, unui tânăr, cu care, din discuții, reiese că avea o relație apropiată.

Domn: Și îi adevărat că ați pus mâna pe băiatu’ ăla? Preotul Silaghi: Da! Domn: Serios?! Preot Silaghi: Da’ m.

.

.

atâta doar că l-am atins, nimic altceva.

Domn: Pe la prostie, sau? Preot Silaghi: Îhî! Domn: Când ați fost la centru, acolo? Preot Silaghi: Nu.

Domn: Atunci? Preot Silaghi: Aicia la bise.

.

.

Domn: ’Ai de capu’ meu.

.

.

Preot Silaghi: Foarte adevărat.

.

.

În timpul discuției, preotul îi spune tânărului că ar merge la Andrei să îl roage să-și retragă plângerea.

Preot: Îți jur și jur că n-am făcut nimic.

Dar.

.

.

e adevărat că le-am propus.

Și o zis ,,Nu” și gata! Le-am dat bani și gata! Fiecare cătă casă! Domn: Îhî.

.

.

Da’ bine, da’ amu dumneavoastră ce ați declarat la Poliție? Preot: Că nu-i adevărat.

Domn: Foarte bine! Preot Silaghi: M.

.

.

da.

Acuma mâine.

.

.

s-ar putea să pic testu’ poligraf.

Acuma văd că m-o sunat din nou soția.

Nu știu ce să-i spun.

.

.

unde am dispărut, unde am plecat, unde am stat atâta.

.

.

De la celălalt capăt al telefonului, tânărul îi spune preotului că este dispus să meargă el să vorbească cu tânărul care l-a reclamat, însă preotul nu a fost de acord spunându-i că nu vrea să îl bage în această situație.

Preotul i se adresează interlocutorului cu apelativul „soare drag”.

Domn: Nu putem fugi împreună undeva? Să scăpați de toate! Preot Silaghi: Nu! Domn: Di ce? Că nu vreți! Preot Silaghi: Îi mai grav!Tânărul surprins în interceptare a fost audiat de polițiști.

A povestit că obișnuia să meargă la preot acasă să îl ajute la tuns iarba.

Nu a dorit să ofere alte detalii, răspunzând evaziv la întrebările polițiștilor.

A doua interceptare surprinsă de anchetatori este o discuție purtată de preotul Silaghi cu un membru al familiei, aparent fiul său.

Și față de el, preotul recunoaște că i-a atins pe cei doi minori în zonele intime și le-a dat bani.

Preot Silaghi: Am probleme grave.

Nu știu cum o să-i spun la mă-ta.

Domn: Hm? Preot Silaghi: Mă învinuiesc doi minori că i-am abuzat sexual.

Domn: Da’ pe naiba?! Preotul se destăinuie interlocutorului că polițiștii au vrut să îl ia cu cătușe de acasă.

I-a rugat să nu facă asta, că va merge de bună voie, numai să nu îl vadă vecinii încătușat.

Domn: Nu cred! Păi și cine-s ăștia?! Preot Silaghi: Mâine dimineața mă duc la Poligraf.

Domn: Și cine-s ăștia? Preot Silaghi: Doi prunci de la Casa de CopiiDomn: Ai de p.

.

a mea! Preot Silaghi: Nu știe nimeni, numa’ buni și tu.

Domn: Ascultă-mă! Vorbim noi doi: Ai… avut, ai făcut un gest sau ai făcut ceva care ar putea denu, să, să denote lucru’ ăsta? Preot Silaghi: I-am atins la pasăre cu mâna, atât.

Domn: (n.

l.

pauză) Da’ din greșeală sau…? Preot Silaghi: Atât.

.

Domn: Pfoai de p.

.

a mea! No! Ai de… Preot Silaghi: Da’ mai departe n-o fost de atât.

Mai departe nimic! Doar le-am dat bani să-și cumpere ciocolată, bomboane… câte o sută de lei.

Domn: No, asta e! Ai de p.

.

a mea! Ă… Ce să faci?! Ce să faci la POLIGRAF?! Ce să faci?! N-o să poți să minți! Nu poți să minți că… numa’ te bagi în c.

.

.

t efectiv! Hm…Vorbește cu avocatu’, no! Vorb (n.

l.

se bâlbâie) vorbește cu avocatu’!(…)”În aceeași seară, preotul Silaghi i-a sunat pe polițiști și i-a anunțat că nu mai dorește să efectueze testarea poligraf pentru care își dăduse acordul.

Potrivit anchetatorilor, în timp ce era supravegheat preotul a purtat mai multe discuții și mesaje cu diferite persoane, din care reieșea că există anumite înregistrări cu el.

Doi dintre expeditori au fost identificați de polițiști: doi tineri nevoiași.

Aceștia au declarat că preotul obișnuia să le ofere bani din milă, însă au infirmat că ar deține înregistrări compromițătoare cu acesta.

În telefonul preotului polițiștii au mai găsit un singur mesaj: „Că am cu tine înregistrări”.

„Pe acest telefon nu au fost găsite nici măcar mesajele pe care inculpatul le-a avut cu martorii, respectiv acele mesaje rezultate în urma interceptărilor, fiind probabil șterse fără posibilitate de recuperare”, au explicat anchetatorii.

Trimis în judecată pentru agresiune sexuală, preotul Silaghi a contestat ancheta, invocând vicii de procedură și încălcarea dreptului la apărare.

El a negat acuzațiile.

A recunoscut că a fost însoțit de cei doi băieți în biserică.

Că Ionuț l-a ajutat la curățenie, iar cu Andrei doar a purtat o scurtă discuție și a plecat la scurt timp.

A refuzat să spună polițiștilor ce a discutat cu băiatul, invocând secretul spovedaniei.

„Modalitatea de prezentare a stării de fapt se rezumă strict la redarea în cuprinsul rechizitoriului la nivel de frază a faptului că gesturile nepotrivite ale inculpatului s-au produs pe fondul constrângerii morale și profitând de imposibilitatea persoanelor vătămate de a-și exprima voința.

Ambele variante normative de comitere a faptei trebuie explicitate din punct de vedere factual”, a invocat avocatul său în instanță.

Excepțiile invocate de preot au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

Judecătorul de cameră preliminară a Judecătoriei Satu Mare a stabilit pe 10 aprilie că procesul poate să înceapă, motivând că întreaga anchetă a fost minuțioasă, realizată cu eforturi considerabile, tocmai pentru că victimele erau instituționalizate și mărturiile lor nu erau considerate credibile.

Preotul a contestat decizia, dosarul fiind înaintat Curții de Apel Oradea.

*Numele victimelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.

Lasă un răspuns