Dan Petrescu revine pe banca CFR-ului, în condițiile în care echipa din Gruia trece printr-o perioadă dificilă, iar Neluțu Varga i-a făcut o propunere de nerefuzat.
Fostul antrenor al echipei Jeonbuk Hyundai ar urma să stea pe banca CFR-ului la derby-ul cu Rapid București, care va avea loc pe 5 mai, de la ora 21:30, la „feroviari” acasă, potrivit sport.
ro.
CFR Cluj se află pe locul patru în play-off-ul Superligii României cu 31 de puncte, fiind la un punct distanță de Farul Constanța, care se află pe locul 3 cu 32 de puncte.
Totodată, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în Superliga cu 34 de puncte, iar FCSB se află pe locul 1 cu 45 de puncte.
Pentru CFR Cluj urmează confruntarea cu Universitatea Craiova de joi, 25 aprilie, de la ora 21:45, din etapa a șasea, de pe arena din Bănie ”Ion Oblemenco”.
Primul jucător care se va despărți de CFR Cluj la vară este Petar Mamic.
Croatul nu intră în planurile lui Dan Petrescu.
Jucătorul a fost adus de CFR Cluj în ianuarie 2024, Petar fiind cotat la 500.
000 de euro.
Petar Mamic a bifat la CFR Cluj doar patru apariții, două cartonașe galbene și a înregistrat aproape 300 de minute petrecute în echipamentul fostei campioane.
Totodată, Pe lista cu jucătorii pe care îi vrea la CFR Cluj, Dan Petrescu a trecut trei nume cu care a mai lucrat în Gruia: Mateo Susic, Yuri Matias și Adrian Păun.
Neluțu Varga, patronul CFR-ului, a declarat după eșecul cu FCSB (0-1), că „Bursucul” a semnat deja un contract cu echipa din gruia pe trei ani, dar că va prelua echipa din vară.
Echipa din Gruia a reușit în play-off să câștige un singur meci, cel cu Rapid București, din etapa a 3-a, scor 4-1.
În ultima etapă jucată, clujenii au fost înviși de echipa antrenată de Gheorghe Hagi, Farul Constanța, cu scorul de 5-1.
Joi, 25 aprilie, CFR Cluj va juca în etapa a 6-a din play-off, în deplasare la Universitatea Craiova, de la ora 21:45 pe Stadionul Ion Oblemenco, iar meciul este unul primordial, potrivit spuselor antrenorului interimar de la CFR Cluj, Franscic Dican.
„Trebuie să găsim resurse și sunt convins că jucătorii CFR-ului au starea și valoarea să treacă peste șocul de la Constanța și să facem un joc bun la Craiova.
Jucătorii sunt conștienți că trebuie să lupte pentru locul 2 în campionat.
Jocul de la Craiova ar fi ultimul dintre jocurile în care am putea să scoatem puncte ca să mai sperăm la locul secund.
Este un meci primordial”, a declarat Franscisc Dican.
CFR Cluj mai are de jucat încă patru meciuri înaintea finalului sezonului: cu Sepsi Sf.
Gheorghe, pe 28 aprilie, în Gruia, cu Rapid București, pe 5 mai, la Cluj, cu FCSB, pe 11 mai, în deplasare, și cu Farul Constanța, în Gruia, pe 18 mai.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro