Cum e să fii într-o poziție de mare încredere publică și să ascunzi un secret important.
Cum e să manipulezi sistemul, legat de bani, de mulți bani.
Cum e să ocolești regulile pe care tot tu le creezi.
Miercuri dimineață, la ora 7, HotNews.
ro publică o nouă dezvăluire cu probe oficial confirmate, despre un om important din medicina românească și secretul său.
Sistemul de sănătate din România are legi și standarde care, aplicate, au rolul de a ajuta pacienții nu doar să fie bine tratați medical, ci și să le garanteze că spitalele și medicii lucrează pentru ei.
Că sistemul întreg lucrează pentru ei.
Cazul dr.
Cătălin Cîrstoiu a arătat că sistemul public de sănătate este parazitat de către cel privat, cu complicitatea beneficiarilor, de multe ori aceștia fiind nu simpli medici, ci manageri de spital sau șefi de secție.
Investigația HotNews a avut impact și candidatul PSD-PNL a plecat.
Însă liderul de la SUUB, Cătălin Cîrstoiu, nu este singurul care abuzează regulile.
Există oameni cu poziții chiar mai înalte decât a lui care sunt astăzi îngrijorați pentru secretele lor.
Ei au realizat că dezvăluirile vizează un sistem, nu o persoană.
Și că nervul atins în societate de cazul doctorului Cîrstoiu se poate extinde și că efectul poate urca la alte niveluri.
În investigația jurnalistică de mâine va fi vorba de bani, de mari entități implicate și de interese uriașe, care trădează interesul pacientului român.
Este treaba presei să servească interesul public, definit ca protejarea a sănătății/siguranței publice și dezvăluirea eșecului unei persoane și organizații de a îndeplini obligațiile care-i revin.
Care este secretul și care sunt banii, puteți citi miercuri, la ora 7, în investigația de pe HotNews.
ro.